Vasile Serban

Aștept solemn în portul vieții mele Un semn din lumea celor ce-au plecat, Mai cred în îngerii din stele Și-n mortu-acela ce-a-nviat. Sunt superstiţios, de-aceea cred în umbre Și-n visele în

Grăunte aruncat în lume fără vreun folos... Nu sunt și nici n-am fost vreodată sănătos, Îmi plimb prezentul atârnat de baierele vieții Cu certitudinea că la sfârșit e vremea plății. Un înșelat

Condamnatul ideal, fără nume, fără gânduri, doar născut să se supună Într-un univers ce-mi pune pe cântarul nemuririi sufletul de muritor, Care s-a născut să moară prin solicitarea mută a

Trăiesc din inerție în cripta mea de plumb, Epuizat de lume, de gânduri și de ploi, Se regăsesc în mine jivine și strigoi, Un amalgam ciudat de strigăte și răni. Un iad de amintiri dintr-un

Zilele cenușii și lipsite de culoare Sunt vopsite de demoni imaginari, Ca o stranie îndeletnicire mentală, Pentru a crea o iluzie a perfecțiunii. Viața pictată în culorile curcubeului Se

Soției Sentimentul imens de bucurie ce mă încearcă atunci când te văd, Îmi trezește simțurile ce dansează pe o muzică mai mult decât plăcută Și mă las dezmierdat de

Adierea morții îmi răsfață gândurile cu spectacolul trecutului, Inima-mi suferindă se ascunde timidă în umbra amintirilor, Chinul trupului se năruie de viteza saltului în timp, Bătrânul de acum

O pală de vânt, O umbră de gând Din întuneric venită, Spre întuneric grăbită. Te plimbi pe pământ O rază de soare Ce, parcă, apare Ușor dintre nori, călător... Te rogi murmurând Să stai pe

Te-am cunoscut în plină vară... Era așa frumos afară! Ne-am spus o mie de cuvinte Pe toate nu le mai țin minte, Dar știu c-a fost așa frumos... Toate păreau c-aveau un rost. Eram un zeu, un

Privește, iubito, se apropie iarna, Din ploaia de toamnă se scutură fulgii, Un alb de poveste se așterne-n fundal, Un moș rebegit pândește prin geam. Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă, E

Se-ascunde libertatea-n mine, Izvor barbar de nebunie, Expus în viață ca să mor Sunt prea lucid sau visător? Când stelele se scutură de noapte, Și luna plânge pe un colț de munte, Îmi car

Dacă îmi dai un an și o vară să-mi clădesc un viitor, Tot n-aș ști să fug de mine și de teama c-am să mor. Aș încetini doar ritmul, refuzând să-ți fiu actor Într-o piesă ce se joacă într-un

E o noapte timidă de vânt bântuită, Un înger coboară pe scara lui sfântă, Un suflet de om creat din lumină Pășește timid într-o lume de umbre. Se adapă încet din cana sfințită, În ochi

Te-am căutat, iubire, de sus, cu cerul, Când l-am rugat să-mi deseneze, Din nori, o inimă mai roșie ca focul Și-am scris cu mâna mea pe ea, Încă te-aștept, iubirea mea. Te-am căutat iubire, cu

Îndemn la rugăciune Eu sunt stăpân peste nimic, Un veșnic rob fără sărsam, Un călător în astă lume, Un biet creștin fără să știu. Văd cimitirul plin de viață Orânduind coloanele de morți, Un

Luna sfioasă îți lumina fața gingașă și zâmbitoare, Fulgii de nea coborau fericiți să danseze în părul tău, Iar banca ce părea că era acolo de sute de ani, Un

De-aș ști să nu mai mor în viață, Căci am murit de atâtea ori, M-aș transforma în praf de stele, Să fiu pe veci nemuritor. M-aș transforma în întuneric, Să nu mai văd nici umbra mea, Iar ochii mei

Stăpân pe viitor, doar moartea te va face, Când se va stinge-n tine și ultima suflare Nu vei avea prezent și tot trecutu-ți piere, Iar amintirea ta prin lume se va pierde. Cu pură umilință vei

O piatră de mormânt îmi este gândul, Din gânduri mi-am alcătuit mormântul, Din sute de idei mi-am împletit giulgiul, Iar din tristeți mi-am terminat sicriul. M-am îngropat în răsărit de soare Când

Sunt călătorul ce poartă-n desagă dureri de nimeni știute, Un cavaler al disperărilor tăcute cu destinația, paradis Și conștient de povara grea pe care o port, sunt resemnat, Căci nu vreau să

Vezi, tu, iubito, când soarele nu va mai fi, Iar noi ne vom plimba prin galaxii, Eu... un luceafăr, tu... o stea cu flori, Ne vom iubi platonic între sori? Ne vom simți pe veci iubiți În

Nuanțele de gri sunt singurele umbre Ce dansează sălbatic în calea ochilor, Dorind să ascundă culorile curate, Cerșesc grăbite atenția mea totală. Infinitul

Să nu te temi când treci prin astă viață Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut, Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini În era când erai un simplu lut. Când toți îți țipă „nu mai ești al

Îmbracă straie diferite, Vorbesc mereu de cele sfinte, Dar uită-n lăcomia lor Că omul s-a născut doar om. Au ridicat palate de ciment, Crezând că tot ce fac e drept. Dar au uitat, în fala