Vasile Munteanu

Era cumva retorică întrebarea? Dacă nu, am să încerc eu un răspuns, oricum nu mai vine nimeni la ora asta - :) - e mai ușor de atacat un text „romantic”. Mulțumesc pentru nespuse.

Cu prețuire,

În primul rând, te felicit pentru articol, atât pentru modul în care este conceput, cât și pentru tema pertinent abordată. Nu pentru că este inedită, ci pentru că este o încercare, dacă-mi dai voie s-o numesc așa, „mai” științifică.
În al doilea rând, mărturisesc că m-am recunoscut în fiecare dintre cazuri. Probail că, peste câtva timp, vei înțelege și tu că acest lucru definiește în realitate „dinamica utilizatorilor” în care, volens-nolens, te-i înscris și tu. M-aș bucura să îți impui niște valori etico-estetice și să reușești să te raportezi la ele în mod constant. Există chiar și cazul paradoxal în care, chiar dacă vei reuși, nu cred că va observa cineva - totul pleacă de la premisa subiectivității :).
Dacă vei întreba pe oricare utilizator, va avea o părere despre „cum merg lucrurile pe site”; dacă încerci să înțelegi acest „cum” în modalitate comparativă, probabil că vei fi uimit să constanți că ai suferit o „dedublare”, de fapt, o multiplicare existențială reușind - la nivel descriptiv, evident - să participi la mai multe site-uri „poezie.ro” concomitent; ceea ce, crede+mă, e o performanță :).
În definitiv, cu „doctrinele artistice” este ca și în cazul doctrinelor politice: unii înțeleg, unii cred și cei mai mulți își dau cu părerea.
Și, în final, eu te-aș întreba simlpu: Cosmin, de lamentat sau lamentat mulți, însă nimeni nu a propus „un stat virtual” de natură platoniciană. Dacă îți reușește, declar public că mă înscriu.

Cu respect,

îmi cer scuze; probabil că am stat prea mult în fața monitorului...:).

s-ar putea, dar ar fi contradictoriu...:). Mulțumesc.

„Stimată domnă-domnișoară” (vorba poetului), spunea Alberti (dacă nu mă înșel; în plus, sper ca răspunsul acesta să nu vă satisfacă numai pe dumneavoastră) că arta rătăcește nu atunci când rupe cu tradiția, ci când nu-și propune să producă plăcere tuturor oamenilor...; așa sunt eu (deși unii văd numai jumătate - sau pentru că nu vor sau pentru că nu vor să înțeleagă...), am încercat să împac și capra și varza...; îmi pare rău că a ieșit doar „un pic”; promit ca data viitoare să mă străduiesc mai tare :).
Altminteri, bine ați poposit pe poezie.ro.

Andu, descifrat mesajul; din ambele comentarii - :); „polemic”? nu, Andu… „sărăcia și nevoile și neamul”; „…câtă frunză, câtă iarbă”…

Maria, pentru partea mea de vină vizavi de nedumerirea exprimată îmi cer iertare; mulțumesc pentru apreciere.

Raluca, cine mai știe când încep toate; îți mulțumesc și ție pentru apreciere.

Bogdan, un ochi al tău vede; vede și celălalt – altceva :); poate mă înșel, dar cred că Montesquie spunea (aproximez) că o mare cugetare înseamnă a exprima un lucru prin care se vede un alt mare număr de lucruri. În rest, ai dreptate, oamenii care emit teorii poetice (sau măcar își dau silința) în loc de a se întreba „ce”, „cum” și „de ce” își arogă (și de aici până la roganță mai este un pas) dreptul te a mă trata ca pe un școlar sau, mai rău, ca pe învățăceii lor; absolut neorgolios și cu toată modestia, mă descurc și singur – dacă am să am nevoie de ajutorul dat cu sila, nu am să ezit, am să îl cer. mulțumesc de trecere.

Alin, mare parte din răspunsul pe care i l-am dat lui Bogdan este valabil și pentru tine; în rest, nu mi-am dorit niciodată să fiu mușcat de nicăieri; mai repede înveți ceva de la un dușman inteligent…; cât despre măcelărit, ce să zic, „mulțimea dă puterea”, însă ceva bun se face de unul singur; împlinească-se cea mai mare voie din cea mai acută nevoie! mulțumesc de trecere.

ai dreptate; o seară bună și lumină din cărți.

1) „proasra creștere” nu se demonstrează numai între persoane care au un contact fizic, dar, ca să îți demonstrez că nu sunt reticent la „plosca întindea și cu dreapta ce-mi făcea”, am să îmi cer scuze abia după ce îți vei reevalua „argumentele” și îți vei cere tu scuze;
2) nu sunt obligat să demonstrez nimic; după cum spuneam, cu atât mai puțin ție.
3) dacă a fost doar o „încercare de lămurire” (deși am văzut că ai mai avut câteva „încercări” pe site...), asta e, mai încearcă.

sincer? îmi pare rău că nu am reținut; dar n-am avut nici un motiv; asta e, pune-o la „incultura mea poetică”, oricum așa o să rămână...

nu are rost să reiau discuția „steluțelor”; ce cred eu despre ele am spus-o de atâtea ori, încât prefer să o iau ca pe o remarcă sau rău-voitoare sau, așa cum spui tu, lipsit de mai modesta „cultură poetică” a site-ului. Faptul că afirmi că eu scriu în „manieră” \'60 / \'70 arată că habar n-ai cum scriu eu și de ce. În plus, dacă tu crezi că faci poezii „fracturiste”, cum era cea pe care am citit-o ieri, și ai atins Parnasul cu tramvaiul doar pentru că vă comnetați elucubrațiile cu pretenție de teorie poetică între voi, te înșeli. Sper din suflet că voi evolua, desigur, dar ai putea să îțim păstrezi sfaturile pentru propria poezie. Nu e vorbva de orgoliu, e vorba de convingerea că pentru mine poezia nu este o exprimare „ad-hoc” așa cum credeți voi „în manieră Badea Cârțan”. Sincer, devin îngrjorat abia de ceea ce ți se pare ție promițător...

ai dreptate; în ce mă privește, e bine să nu mai speri nimic; îmi mai spunea cineva într-un comentariu (sunt sigur că nu-l cunoști...): „nu mă așteptam de la dumneavoastră...”; nu scriu pentru așteptările nimănui, „Virgil”, cu atât mai puțin pentru ale tale; și ar fi bine, dacă poți, evident, să nu îți mai faci tu griji de „momentele mele de luciditate”; e păcat să demonstrezi că, în afara faptului că ești mediocru în gândire, ești și prost crescut (deși s-ar putea ca părinții tăi să nu aibe nici o vină, la un moment dat începem să creștem singuri).
Ai avut dreptate. Am mai trăit o experiență jenantă.

Ela, apreciez truda ta din ultimul timp de a propune texte pentru lectură; mulțumesc, poate Virgil are dreptate și eu nici nu am scris pe cât de frumos ai comentat tu.

Elena, nu știu dacă sunt „adevăruri”, însă pot mărturisi că sunt (re)întregite :) .

Carmen, sunt sigur că ne vom citi și mâine și vom lăsa bunicii timpul să îl numere.

„Virgil”, sincer, chiar mă întrebam când o să apari. Am să încerc să îți răspund punctual (evident, cât mă pricep, s-ar putea în anumite privințe să nu înțeleg obiecțiile…):
a) imosibil de spus, greu de imaginat; dacă eu nu pot spune (deși, de pare că am spus-o) și tu nu îți pot imagina, nu văd de ce mi-aș pierde timpul să explic ceva ce nici măcar nu poți pricepe;
b) sper că cele „trei eseuri asupra sexualității” nu este singura carte pe care ai citit-o; nici din Freud și nici din altcineva (cartea);
c) aș putea să îți demonstrez că nu există pereți, dar c.1) a demonstrat-o un filozof pe care nu îl știe Costin nici dacă îl caută pe Net; c.2) ibidem a) – măcar pentru simplu fapt că alții întâlnesc și alt fel de pereți decât întâlnești tu;
d) aici m-ai prins; eram pe punctul („cu”) de („var”) a-ți da dreptate, dar m-am gândit: neee, vrea să mă păcălească, dacă ar ști ce este o „imagine poetică autenică”, nu mi-ar spune mie, ar scrie și el o poezie bună;
e) dacă eu am avut momentul meu de luciditate ca poet (vezi, nu te contrazic?), de ce nu îl ai și tu pe al tău ca și „critc” și nu ai comenta ca un „Morosophes”;
f) și, în fine, scuză-mă, dar „nu îți pot divulga sursele de informare”; prefer să rămân singur (a se citi: fără de tine)
Oricum, o experiență să te citească omul. Jenantă, este adevărat, dar, totuși, o experiență. Ce bine că nu mi-am putut-o refuza! De unde ai luat iedul, nene Tudore?

Ce pot să spun mai mult? Încă o dovadă a faptului că sunteți și simțiți. Vă mulțumesc.

Costin, îți răspund din compasiune și din colegialitate. E păcat să îți pierzi credibilitatea (atât cât mai ai), risipindu-ți bruma de talent pe care o ai din naștere sau dobândită prin effort personal pentru a face comentarii negative la perosane pe care „ți s-a pus pata”. Știi povestea cu cel care strigă „Lupul!”. S-ar putea să nu te mai creadă nimeni nici măcar atunci când ai dreptate.
În plus, pentru unul care-și intitulează pompos poeziile cu „…Pretexte Filozofice…” mă așteptam la mai multă filozofie și logică din partea ta, dar sunt convins că mă așteptam degeaba. Dacă vrei o singură dovadă, m-aș bucura să recunoști „ideea filozofică” din text sau măcar filozoful care a emis-o. Deducția pe care ar trebui să o faci, o las în plata domnului.
Și, în fine, nu știu de ce bați câmpii cu venitul la Pitești, pentru că eu nu ți-am promis nimic. În articolul pe care Nia l-a șters doar te-am felicitat și atât.

Adevărat, „pungă de plastic fasaie si deranjează, irita…” e „prietenia” ta de la final. Sincer, tu uman nu te poți purta?

... n-a deranjat pe nimeni inversiunea din strofa citată, înseamnă că nu-i nevoie să îmi cer scuze; recunosc, așa sunt eu, întâi, mă reped să scriu, ulterior, „mă reped” să verific; dar, deși unii nu vor să creadă, chiar știu ce scriu.

Salut prezența (fie ea și matinală…) insolită a domnului Firică pe meleagurile noastre unde, probabil, în curând, se va intra fie cu viză de refugiat, fie cu ajutoare pentru sinistrați, și amintindu-mi eu că prietenia s-ar putea să nu fie decât o menajare reciprocă a intereselor și un schimb de servicii, pentru care, din poziția mea, nu mă plătește nimeni la bucată și nici salariu regulat nu pirmesc pentru asta, dar s-ar putea ca lumea, văzându-mă bodogănind prin agora să creadă că aș fi oarece dus de-acasa (fie și din bucurești ), ce mi-am zis?

„O, genii întristate care mor
În cerc barbar și fără sentiment, -
Prin asta ești celebră-n Orient,
O, țară plină, tristă de umor…”

în cazul în care cineva se îndoiește că aceste păreri mi le exprim în urma „dialogului” din subsolul acestui text, poate solicita back-up discuțiilor de pe YM purtate cu Elia Ghinescu; sunt sigur că nu va avea remușcări să vi le pună la dispoziție. Acestea au fost părerile mele exprimate în chiar seara respectivă.

nu îi cunosc pe Răzvan Tupa și nici pe Hovia Herbert; probabil, spre ghinionul meu, evident; dar ce îmi aduc aminte din acea seară este că, asemeni „teribiliștilor” din școala generală au vociferat tot timpul, mai ales Hovioa Herbert, însă când au fost invitați să ia cuvântul abia au legat două fraze coerente; da, domnilor, aveți dreptate, nu sunt opbisnuit cu atmosfera de la „Euridice”, însă, după cum spunea Robert Mândroiu, dacă a „fost o seară ca toate celelalte”, mai bine lipsă; și, da, singurul căre a stârnit în mine inetersul contemplării în acea seară a fost Octavian Soviany, pe care l-am găsit dostoievskian 100%.

că „tinerii” au aceleași „forme efuzive” de care îi acuză pe „clasici” (fie ei și în viață...): lipsă de orizont, lipsă de demnitate (generalizez, nu tratez fiecare caz în parte, scuze celor al căror orgoliu se simte lezat; îi voi considera cazuri particulare), „găștism”, lipsă de principii, capabili să explice orice termen din punct de vedere tehnic, dar incapabili să îi gândească într-un discurs metafizic (dacă îmi aduc bine aminte, doamnei Ștefania... Plopeanu i-a fost greu să asocieze, în „interpretarea” poeziei domnului Virgil Diaconu, sceptiscismul cu metafizica („scepticismul metafizic” fiind avansat de L.I. Stoiciu, pentru cei acre vor să îmi reamintească); de ce sunt așa „revoltat”; ete, printre altele, și de asta...

se pare că a trebuit să deschid o condică de „sugestii și reclamații” (trebuie să îi mulțumesc lui Liviu Nanu pentru idee :) ) pentru a reuși ca în două zile să îi am la un singur text pe „euridicieni” (îmi dai voie să mă simt mândru, nu?); am să încerc să îți răspund și ție punctual:
1) faza cu „aparatul de fotografiat” consider că am explcitat-o mai sus;
2) despre „gap”-ul generațional (care e drept, ar merita o discuție), eu:
a) nu am afirmat că Virgil Diaconu este sau nu este „mare poet”; am afirmat că are o poezie conceptuală și că nu poate fi abordat prin individualități stilistice (în finalul textului făcând trimiteri la unele dintre scrieile lui Lorca, despre care, sau mi se pare mie sai așa este, nu am auzit pe nimeni pomenind, nici la cenaclu, nici după);
b) nu am afirmat despre Livia Roșca nici că este, nici că nu este „mare poet”; am spus că am descoperit „rapturi grosolane” de pe poezie.ro: ex. (citez din memorie) „atât de mult simt că aș vrea să am un obiect pe care să îl arăt cu degetul”, „ca un coș din care mușcă unii cu dinți cariați”, „îmi cuprind genunchii cu tâmplele” ș.a.; aș putea să spun și din cine, dar compilația cuprinde o onomastică bbogată, atât cât mi-am amintit eu, încât las criticii de care site-ul constat că nu duce lipsă să se ocupe de acest aspect.

cu respect