despre sit-urile literare I

Observ un comportament ciudat al celui care accesează în mod regulat sit-urile literare de pe la noi. Nu îi caut acestui fenomen găselnițe sociologice sau psihologice așa cum ar fi normal. Doar o să expun un fapt, divagând nițel. Luând drept coloană vertebrală piramida lui Maslow fenomenul pe care îl percep se încadrează undeva între „nevoia de apartenență și adeziune, nevoia de a se identifica afectiv cu un grup sau o categorie socială, de a fi membrul unei familii.” și „nevoile de concordanță, cele care constituie cauza principală a dificultăților de a schimba propriul nostru comportament”. Am ales două laturi oarecum antagonice de oarece integrarea într-un grup presupune adecvarea comportamentului la cerințele grupului, pe când faptul despre care vorbesc nu este nicidecum o atitudine conciliantă. În același timp am ales două trepte evident îndepărtate omițând o serie de aspecte intercondiționate în sensul evoluției. Spre exemplu am sărit peste „nevoia de a se respecta, de a-i stima pe alții, dorința unei reputații bune, dorința de prestigiu (în sensul constructiv), de considerație, de atenție (în sensul bun)”. De ce? Răspunsul vine de la sine. Răspunsul ți-l oferi singur pentru că și tu ești unul dintre obișnuiții sit-ului. (Să mă ierte persoanele care simt că nu fac parte din categorie). Acest specimen este bivalent. Ori i s-a urcat la cap ori s-a ternizat. Date necesare identificării primului caz. Plecat la drum știe că nu se poate impune din prima, că va fi marginalizat repede, așa că adoptă strategia răbdătorului. Stă la pândă, face reverențe, își reciclează grimasele transformându-le în zâmbete curtenitoare, râde, aplaudă, măgulește, dă dovadă de machiavelism, se înroșește pudic, se dezbracă obraznic după cum bate vântul. Atotcunoscător în al’de toate își dă cu părerea de la orientalismul mandarin la poemul cuantic. Pentru el Radu înseamnă Beligan. Andrei îl reprezintă pe Pleșu. Apropiat al multora le câștigă simpatia, și prin urmare se integrează fățarnic într-un grup de factură primitivă formându-și o gașcă de aplaudaci, inși care de voie de nevoie îi vor sări în ajutor în caz de se aude un mut S.O.S. „om la apă”. Gașca sare la unison nu care cumva să intre la apă și să i se strâmteze pielea pe el, sau mai rău să nu-și mai încapă în ea. Astfel specimenul, cu un spate consolidat, se avântă în lume ceva mai curajos. Devine antipatic, malițios, gratuit. Atotcunoscător în al’de toate (calitate care i-a rămas în procesul de transpunere în altul) își dă cu părerea de astă dată savant de la paternitatea etimologică a unor termeni controversați la subliminalul mesaj al folclorului din Sierra Leone. Este rău. Se vrea rău. Fără să își dorească o imagine de antipatic încearcă să se așeze deasupra multora, și cu un aer superior să le explice cum stă treaba. Migălos, neuitând prin ce a trecut mai lasă impresia că se coboară în semn de camaraderie lângă cei mici polemizând în favoarea lor. Aplaudacii să aplaude. Specimenul își dă arama pe față. Devine insuportabil pentru mulți. Urlă, se supără, înjură intelectual deseori, iar nu își mai încape în piele. Este în ultimul stagiu, aproape de paroxism sau apogeu. Își permite orice însă nu oricum ci încercând să aibă fler. Nu reușește. Contrazice, corectează. Acum Radu (Beligan) nu mai e pur și simplu Radu ci „mi-a spus într-o zi Radu, eram în culise la național, dar nu asta contează....” și de Andrei ce să mai vorbim, aproape că se consultaseră despre penultimul editorial. Apoi specimenul trece pe forum sau la offtopic. Asta numai pentru a personaliza. .... voi continua când voi avea chef. Momentan mi s-a făcut lehamite