Poezie
desfrânarea prin scris
1 min lectură·
Mediu
îmi răsfir cămașa petice-n versete
în mine simt o foame de lucruri ca un orb
și nu accept că timpul e o otravă vie
pe care pipăind-o prin degete o sorb
ce nu sunt eu nu este nu pot privi în ochi
o lume desfrânată ce și-a ieșit din piele
și dacă dau cu pietre păcătuiesc și mint
că n-am râvnit sudoarea bolnavă de muiere
că n-am râvnit la tihna pe care o aduce
orice împreunare ce iarăși se desparte
dorind să scriu cu sevă trăiri acumulate
așa cum scrise pagini se întregesc în carte
dar orice orb sfârșește a se izbi de tot
se-mpuținează-n sine sporindu-se în lucruri
o dragul meu părinte azi singur mă îmbrac
dar hainele îmi put nu ai cum să te bucuri
002055
0