Poezie
insula poeziei
1 min lectură·
Mediu
ce minune să poți trimite scrisori prin porumbei
atunci când naufragiat pe o insulă de disperare
îți juri că-n viața ta nu mai urci pe vapoare
care să te îndrume spre lumile de ceață
aici îți e destul ești singur și ți-e bine
scrii vise pe nisip iar noaptea numeri stele
pui geamurilor zării note de dor perdele
în urmă dănțuiești la foc și ești sălbatic
pe coajă de copac îți încrustezi cântarea
ca un inel al vieții bătrân și totuși verde
trec porumbeii stoluri din înălțimi te vede
cel ager la privire și mai mereu flămând
ești blând atât de blând că-ți curăță dantura
îi place să-i alinți în lung penajul moale
te lasă îi poți prinde la gleznă-a ta scrisoare
pe care ți-o va duce către necunoscut
ce agitat devii în urma sa când pleacă
stai sus pe țărm și numeri nenumărate valuri
în fiecare ochi de zare tu vezi maluri
și parcă-un alt poet îți face semn cu mâna
ți s-a părut te-ntinzi răpus de așteptare
chiar dormi când uneori se-ntoarce porumbelul
trezindu-te pe piept îi simți umed inelul
și coaja încrustată c-un vers un singur vers
scriu pentru cei care citesc nu pentru cei care scriu
023.037
0
Eram un porumbel flamand, si m-am hranit cu versurile tale..
Cu drag,
Firefly.