Poezie
suntem o specie de mașini-unelte?
(filosofia minții)
1 min lectură·
Mediu
poemul acesta e o formă de viață
născut pe mese cu dâre de jeg
pe sus e fum pe jos e mocirlă
de scaunul morții electric mă leg
îmi ard în creier fotoni de cuvinte
și bio-chimia mă pune să scriu?
ah domnule doctor! ah domnule doctor...
ia-mi pulsul pe sens și vezi că sunt viu
tu creierul tai dar nu îmi vezi gândul
copiii visării nu mor de cuțit
ei caută forma tăcerii să nască
din pântecul sorții un mort nemurit
tu spinteci vagine înnozi doar cordoane
dar semnul din frunte îți este străin
sărman truditor ești doctor de mame
copilul-sine se naște prin chin
iar chinul e viața n-o pui pe cântar
de ani neștiuți se rotește pe axă
ca o floare de lotus în mâlul peren
cuvântul se naște moșit de sintaxă
iar „doctor” e Mintea în care trăim
n-o poți descifra cu științe de oase
oricât ați urî-o rămâne o taină:
fecioara ce naște în arte frumoase
002379
0