Poezie
visul îngropatului de viu
(soldatul morf-olog-ic)
2 min lectură·
Mediu
1.
mâini de cruci unghii de oase
morți flămânzi cerșind lumină
scorburi reci de brad îmbracă
rădăcini ce n-or să vină
n-or să vină niciodată
nici groparii scriși în luturi
frământând în palme frânte
bocitoarele de scuturi
coifuri sparte-atârnă-n săbii
urlă vântul suflând fierul
cerșetorii poartă zale
ruginind în ochiuri cerul
e toamna speciei și încă
noi moțăim iarna trecută
visând la viermi înaripați
la îngeri suferind de gută
credem trup pâinea uscată
credem că-i viu sângele-vie
groparii s-au săpat în ei
și-așteaptă iarna să-i învie
2.
peste arbori frunzăriți
frica
peste îngerii cu dinți
frica
peste viii lașilor
frica
peste morții care mor
frica
în ochii de păpădie
soare
în iarba care-o să-nvie
soare
în oalele de tăcere
soare
în oase de-mperechere
soare
sângele de mătrăgună
fiare
fără blană și picioare
fiare
fără urmă sau miros
fiare
fără viermele scârbos
fiare
ce-am visat e scris de mult
stele
ce-am uitat și n-am făcut
piele
ce-i născut de la-nceput
nimic
ce-mi e frică și-mi e frig
visul
3.
cârja istoriei
mi-a făcut răni sub inimă
vin pe jos de pe front
plec pe front
mai am cuvinte în cartușieră
(am și în herb)
mă duc să iau drapelul
și să vin acasă
cal inconștient
calc în picioare morții nimănui
aud inimile cu ceas ticăind
dar nu mă feresc
de mult nu mă mai feresc
de sufletele antipersonal
care îți retează picioarele
sunt pe front
merg pe front
picioare n-am singurul rău
care se poate întâmpla
este să mor drumului
și să devin odihnă eternă
când crește iarba
aud cum respiră morții
când crește păpădia
aud cum se iubesc morții
când crește mătrăguna
aud cum mor morții
aud cum trosnește
arma strânsă la piept
alăptând cuvintele
atacând la baionetă
sunt cel mai feroce soldat
am în gură un cap
002.145
0