Poezie
referat de vorbe goale
2 min lectură·
Mediu
mereu interzis cercurilor superioare
port în structură un referat căruia nici un examinator
nu îi acordă notă de trecere
e o lucrare în alb:
fără trimiteri fără index și mai ales fără bibliografie
un referat care nu ar putea fi acceptat
(așa mi s-a spus)
decât la facultatea de poezie
străini îmi sunt îndrumătorii
eu sunt fiul colii de scris desfăcute lasciv sub verb
am sublimat: punctul virgula și alte semne
ca o revoltă împotriva limitelor
singur chiar și când sunt cu mine
scriu dintr-un paradoxal masochism spiritual juisez
cuvintele poruncindu-mi: scrie-ne scrie-te
ființez ca un parazit al iubirii
devorez trupul femeii care m-a învelit dezvelindu-se
visului meu îi este frică să se ascundă nesomn
scuzându-și conștiința prin delir retoric
îmi produc suferință și provoc suferință
ca o răzbunare în a fi constrâns să trăiesc restanțier
regulile oamenilor sunt împovărătoare
atunci când te scrii scriindu-te
nu aș fi scris niciodată (ce minciună!)
dar vreau să vă strig în față că m-ați închis în tăcere
ah dragii mei ah dragele mele ce întuneric
îți pot produce becuri înfipte în ochi
literelor mele au început să le crească organe
inima se află în membrana vocalei perfecte și goale
am încercat să vă spun toate acestea în lucrare
dar voi m-ați lăsat restanțier
sunt înfrânt: încă nu am găsit cuvinte
iar literele voastre nu îmi folosesc la nimic –
iată victoria fluturându-mi lucrarea scrisă goală
023.345
0

Pentru ca sunt primul examinator, o sa fiu mai indulgenta :) cu acest Referat de vorbe goale, e o lucrare în alb/un referat care nu ar putea fi acceptat
decât la facultatea de poezie.
Pentru ca inima se află în membrana vocalei perfecte și goale, meriti nota de trecere si pentru ca ma simt inchisa in tacere, ca o umbra pe coala alba, ca un restantier, pentru ca nu am gasit cuvinte sa-ti spun cat de mult mi-a placut poemul tau.
Cu drag,
un examinator