Poezie
substituiri noumenale
1 min lectură·
Mediu
am înlocuit cocoșul de tablă de pe acoperișul lumii
cu o sperietoare de îngeri cu suflet de paie livide –
ea nu-i compătimește pe nefericiți îmi spune sincer
încotro au luat-o cei doi iepuri
pe care n-am să-i prind niciodată
nu sunt ahile poate nici broasca țestoasă
vă înșeală faptul că neîncetat mă rostogolesc
în mine însumi autodepășindu-mă
sperietoarea strigă: fugi!
iepurele 1 aleargă pe cablurile electrice
îl recunoști după buza răsfrântă dezvelindu-i
frica și râsul ca un papion cu incisivi noumenali
apoi strigă: stai!
iepurele 2 a cotit pe inelele lui jupiter și vine
întins spre republica ta angrenând revoluții
geometria are axe îmbrățișate magnetic
ca o elită a lanțurilor vii
iepure prolix cocoș fără plisc
ocolul inimii nu se face în zile zilele
sunt simple note
de subsol ale volumului dat de planurile
sângelui pe care tu sperietoare neînfricată
nu-l vei simți în paie niciodată mai rar
rar
destul de rar
cel mai rar
foarte rar
niciodată
002279
0
