Poezie
Restaurare
1 min lectură·
Mediu
să simți în tine încolțind cuvinte
ca într-un bulb cu rostul îngropat
bucolic străpungând zăpezi de aer
sub coaste rupte-n verde degerat
cutremur calm pe-un kakemono
un maestoso ritm, vibrant și mut
ofiuride imitând în oameni cerul
cu brațe lungi, cu pieptul nevăzut
onirice deposedări de curcubeie
mințindu-mă culori care nu sunt
descătușări de electroni în creier
în simfonii de gheață și de vânt
amalgamări de mine și de tine
vulcanii nuzi, cu suflete lavale
divinități cu orizontul strâmb
cu aure, cu tâmple prea ovale
hialograful pictorilor de biserici
hiperbolele oarbe pe pereți de chit
aerograful stucaturilor de ipsos
turnate-n forme și tăiate sub cuțit
sunt amorașul rătăcit în kakemono
cu aripi false, de un verde degerat
și simt cuvinte încolțind în mine:
un maestoso bulb cu rostul îngropat
023.591
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 129
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “Restaurare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/66864/restaurareComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Dragă Alice,
o astfel de caracterizare mă copleșește, mă face să mă simt ca un copil care nu știe să mintă primind o laudă pentru un lucru pe care nu l-a făcut el.
„Înțelepciunea” unui astfel de copil, însă, mă face să mă gândesc la faptul că „nimic nu este întâmplător”.
Mulțumesc cu tot sufletul meu „(oarecum) fix”,

Mi-a facut placere sa intalnesc textele tale, am nimerit unde trebuia.