Poezie

Habitus

2 min lectură·9 martie 2004

Mediu

taci, talpă! nu-mi pocni auzul

prin oase cu pământul care-l calci

despică-ți degetele, fă-ți din ele clești

să-noți prin balele acestor raci

adună-ți apa, fă-ți din trunchi cocoașă

să poți pustiuri laice să treci

dărâmă-n tine templul lor de humă

încolonează trupul lor de melci

adu-ți aproape săbii de carotă

să tai în sânge struguri otrăviți

din luna oarbă fă-ți rotund perete

s-anini copacii desgândiți

revarsă-ți lava cailor de ceară

uciși de stele care s-au topit

înnoadă-ți limba ta hilară

cu care omul din țărână s-a rostit

fii nobilă și lasă ochii să se culce

căzuți pe-un umăr ce-a înțepenit

culege boabele de lavă și de brumă

ca să te-ngropi în toamna ce-a murit

grăiește-ți pasul risipit sub cortul

unor copaci ce nu te-au mai hrănit

și-ascultă-n tine cum se-nalță vântul

ca niște valuri ce-au îmbătrânit

încalță-te-n corăbii și pornește

spre insula reptilelor prea reci

tac, talpă! nu-mi pocni auzul

cu visul ce sub tine îl strivești

zadarnic speri să se răscoale iarba

și să-ți ucidă umbra ce-o pășești

zadarnic te zidești în tine ca-ntr-un templu

și-ți faci icoană chipul ce-l cioplești

așa că talpă taci de-a pururi

cum tace întunericul în univers

aprinde-ți rugul tău de oase

să-ți ardem cel din urmă vers…

002.257

Vasile Munteanu. “Habitus.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/65672/habitus

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.