domestica negație

mi-a plăcut dezgroparea din universul omului-mașină, din plasa de păianjen a lui \"nu\", a imaginii \"AceluiA cu picioarele tari\" dintre noi, care \"poartă în spate/ neîngropații din învățăturile toate\". Inima izbită de gânduri-răngi, cerul din închipuiri-praf de cretă, istoria cu tăvălugurile ei-plămâni de fier și piatră, ajung să se desprindă de real, de viața \"la cald\", devin \"programate\". Îndoiala ajunsă scop în sine macină și înstrăinează, face indiscernibil cursul firesc al lucrurilor. Realul, chipul, libertatea, copilul sunt îngropați încet în diferite măsuri sub concepte-artefacte abstracțiuni din care numai AcelA în care toate sunt \"da\" poate să extragă, să poarte și să transmită miezul viu. Acest miez e o scânteie în fiecare dintre noi: \"în cine nu triumfă în fiecare zi Copilul\". Interesant finalul, în care se vede cum acel \"Nu\", ruperea domestică a voinței fie și pentru o clipă din afirmativul unitiv al conștiinței iubitoare, rupe continuitatea, firul actului asumator. Am făcut o interpretare personală, sper să nu mă fi abătut prea mult de la intenția autorului. Oricum, textul e o entitate \"deschisă\", admițând pluralitatea interpretărilor. Un poem cu picioare tari.

Vasile eu imi asum domestic strofa:

\"în cine nu triumfă în fiecare zi
Copilul
ce își mai plimbă visul printre bănci
e-un mușuroi de carne repetentă
iar inima sobolul
izbit în cap cu răngi\"

Florin: ești unul dintre aceia porniți pe picioarele lor; textul este, vezi bine, numai un decor - deopotrivă real și simbolic - sensibilității interpretative; mulțumesc pentru prezență și pentru pertinența interpretării.

Uln: pentru mine poetul e sacagiu; el nu se poate căpătui deoarece satisfacția lui vine din apa pe care o dă drumeților însetați fără bani...; fie strofa aceasta pentru îndestularea ta; mulțumesc pentru lectură și pentru semn.