pixurile

Un poem care incepe si se termina in contradictii, ceea ce-l face foarte puternic si da un alt sens scrierii.
Nu stau sa analizez, cel mai mult mi-a placut penultima strofa, poate cea mai poetica. Trebuie sa recunosc faptul ca nu prea sint obisnuit cu imagini extrem de puternice.
Poemul incepe aproape blind, cu fluierul acela in trupuri de pixuri, pentru ca apoi Satan sa-si linga degetele de fragezimea acestei imagini. Apoi, la sfirsit, semnatura e cit se poate de descifrabila. :))
Am trecut si mai trec, pentru ca imi place.
Cu apreciere,
Emil

poate din cauza de \"trup de fluier\" sau de \"gust de cerneala\", am cautat printre alte poeme:

***
pecetluită talpa mea tresare
din (~)somnul
de cădere.
de trupul meu mă lepăd și de eu.

propriul meu făt port în pântec -
portretul maimuței de păcură,
conform cu originalul

***

Intr-adevar, textul are o structurare coerenta a lirismului, versurile mai scurte avand menirea de a amplifica tensiunea ideatica. Mesajul este trist, dar cum sa nu fie, cand o intreaga lume de valori, in care unii dintre noi mai credem, pare ca se prabuseste. Se pun in antiteza, in opinia mea, o lume in care domina spatiul alb, uneori descurajant al colii de hartie, cu altul, virtual, unde \"pixurile/ nu mai sunt bune decat sa taiem/ in trupul lor fluier\". In aceste conditii, \"avem zilele mereu mai putrede/ mai grele\", iar \"radacinile desfranarii\" se vor implanta adanc in existenta noastra. Sarcasmul si ironia amara puncteaza niste imagini puternice, ecouri ale unei nelinisti impovaratoare. Citez cateva dintre aceste imagini: \"vom manca puii de sub stresini/ scobindu-ne intre idei cu burlane\"; \"ii vom striga tatalui vanator de ocazie/ dintr-un labis descumpanit:/ avem carne!/ avem oase/ si piele\". In concluzie, ne aflam in fata unei poezii impresionante, de aceea il felicit pe autor, multumindu-i pentru lectura placuta pe care mi-a prilejuit-o.
Pasa

Emilian: contradicția să fie, oare, esența naturii umane? mulțumesc pentru răgazul lecturii și pentru semn.

Geta: ești pe punctul de a rezolva o enigmă :).

cu reciprocitate,

pentru ca mancam tot ce ni se da. ne mai si oprim ( intre (com)placere si sila de meniu si actiune in sine), dar intr-un final mancam si plangem. mancam!

..Labis descumpanit...mda ...dar de ce ? Sau vanatorul era descumpanit ? Labis are o poveste care chiar daca nu se vrea, este nemuritoare ! In rest...pacat de cei care, o multime, scriu cu pixurile !

eu aș merge pe aceeași idee renunțând la pixuri și folosind creioane.
Se pot șterge cu guma...

George: soarelui stins, frunza mai este pomană pietrei...; ai dreptate, lucrurile au uneori dogma lor inerentă, căreia nu întotdeauna ine putem sustrage;

Mirela: paradoxul este că, da, trebuie să mâncăm pentru a putea plânge...;

Cătălin: între vânat și vânător singura \"valoare\" este \"foamea\"; în rest, este alegerea noastră: foame de cine, foamea de ce, de ce nu, foame de cum; ai dreptate, păcat;

Dana: ce este scris nici o gumă nu poate șterge; în plus, suflarea ar fi trebuit să fie de grafit...:);

cu mulțumire,