Poezie
lăcusta mondială
1 min lectură·
Mediu
lăcustele vânează noaptea greierii care dorm
stârnind în caii-de-mare neliniști ciudate
poate fermitatea frâului ce s-ar cere
înfășurat pe o încheietură de marinar
acasă femeile răscolesc rumegușul
în căutarea copiilor de ciocolată
pe care drogheriile nu i-au putut număra avortați
ei sunt statistica istoria care pentru o vreme
respiră alocații de stat
apoi liniștea se va înfige negreșit
în ochii lor
cu răceala acului de cusut într-o pernă
acesta este momentul în care mănușile albe
nu mai știu de ce dirijează intersecția
orașul se întoarce
împotrivă devorându-și periferiile
oricum nu simte nimic are zilnic nevoie
de o cantitate de hrană egală cu greutatea sa
deasupra tuturor
un păianjen
imprimă vieții sens de echilibru
și numai lumina circulă pe linii de telegraf
pentru care celălalt capăt nici n-a
și nici nu
existat și există
dar costă
002.386
0