Poezie
înfumurare
1 min lectură·
Mediu
noiembrie
și-așterne potecile de rouă
pe deal
aleargă via de sânge jefuită
pantofii mei de piele
scot aburi ca o vită
abia respir pe uliți străine
nu e praf
cenușă doar îmi pare c-aș mesteca
în gură
îmi vin de-a valma vorbe
de duh
nu tocmai toate
așa cum șade bine unui bărbat călit
nu-mi pasă –
latră câinii
stăpânii îi îndeamnă:
- al cui ești, mă, ce cauți p-aci?
de ce-ai venit?
merg pe jumatea străzii ca orice rătăcit
să nu-mi agăț cumva pulpana
în uluce
- cine-a fost, soro, dracu’?
și unde se mai duce?
002.368
0