lifeburger

O lume decăzută, în descompunere, a dezumanizării, a resturilor aruncate la coșul de gunoi, prin care scormonesc de-a valma vagabonzii și câinii. O lume terifiantă, ieșită parcă dintr-un film de groază, de un realism care pe mine mă sperie, îmi amintește de piesa lui Samuel Becket, “Fin de partie”, în care personajele își duc viața în pubele.
Și totuși, imaginea acelui copil care intră brutal în această lume, inițiindu-se prin citirea unor pagini de publicitate, a acelor “Petits faits vrais” de care vorbește Nathalie Sarraut, aduce o notă de puritate.
Am observat, cel puțin în ultimile poeme ale lui Vasile Munteanu, imaginea copilului: copilul care ține un inel cu chei ( inelul simbolizând cercul cu multipele-i sensuri, iar cheile, tot pe atâtea mistere cât numărul ușilor ce ar putea fi deschise, dacă cheile n-ar fi strânse într-un trousou). Mă întreb dacă nu e vorba de vreo frustrare din copilărie care încearcă să iasă la suprafață. Dar hai să n-o fac acum și pe psihanalista de duzină!
Să revin la această lume frustă, dură, brutală, din care nu putem fugi pentru că oricât am încerca, ne izbim de ea la tot pasul: pe stradă, în autobuz, în tramvai sau în metrou, la piață, în magazine, la cinematograf și chiar în parc.
Impresia pe care mi-o lasă ultimile poezii ale lui Vasile Munteanu ( mă refer aici și la acea antipoezie “sara-ntre blocuri”, care rănește brutal bunul gust , dar tocmai prin asta rămâne ca un cuțit răsucit într-o rană sângerândă), este aceea de dezvăluire fără nici un menajament a acestei lumi interlope unde mișună, colcăie tot felul de indivizi dubioși.
Și totuși, aceeași lună misterioasă, eminesciană luminează peisajul.
Dar s-o privim mai atent …..
Mie mi se pare că are obrazul pătat de rușine....

5 iulie 2008 16. 30 p.m.

Nadja

poezia însăși, Nadja, consider eu a fi o formă de (auto)psihaniliză; libertatea cuvântării tale, referindu-se la cuvinte și la imediatul lor, nu poate deranja.

mulțumsc pentru lectură și pentru comentari(i)u.

O să încep cu o dublă erată la ceea ce am scris mai sus. Dacă mi-ar vedea greșelile, vreun fost elev sau elevă nu m-ar ierta, sunt sigură.
Nathalie Sarraute se scrie cu e final și trusou nu trousou.
Da, ai perfectă dreptate în legătură cu auto / psihanaliza pe care putem să o facem unui artist, plecând de la opera sa, sau să ne analizăm propriile noastre trăiri. Dar nu era cazul să fac remarca în acel context.
E drept că mă pasionează psihanaliza, dar vorba francezului, \"Qui trop embrasse mal etreint.\" Pe primul e de la etreint trebuie un accent ascuțit, dar nu scriu de pe computerul meu.
P.S

Îți mulțumesc pentru înțelegere.

Nadja