Poezie
cercuri în grâu
1 min lectură·
Mediu
sunt ca un jar într-o claie de fân
nu recunosc străinii care-mi cară apa și spun că-mi sunt rude
doar vocea bătrânei femei o aud
bocindu-mi povestea-mpăcării cu lumea
mai pot să mă mir de limbile ceasului din turlă mai pot
să-i tac viața mea pe secunde
o pasăre acoperă cerul – un fum
ridicat peste câmpul ce arde
sunt ca un jar într-un căuș de copil nu mai știu
cine pe cine a-nvățat să fumeze
toți pașii încălțați cu praf și cu ploi au fost înghițiți de pământuri
se leagănă ciutura-n gol în fântâni
e umbră și-o sete de carne
cenușă sunt palmele mele sau mâl
le plimb peste față și-mi place
mă trag în spatele casei aud din curte cum pe nume mă strigă
poate-a fost vântul
poate câinele mort
a izbit dând din coadă castronul
o vreme chiar l-am așteptat lângă râu am crezut
c-o să sară din ceruri în barcă
am plecat fără el
se-nnopta n-am știut că-ntr-adins îi puseseră lanțul
sunt ca un jar într-o lampă ce-a ars
izbesc tot mai des de lucruri piciorul
și luna chilugă a prins vânătăi
e stinsă și rece și-i pace
002245
0