Poezie

dezbrăcarea sufletului

1 min lectură·13 septembrie 2007

Mediu

uneori mă văd cum tu mă vezi

când mă pomenești în rugăciune

aerul atunci scâncește îndelung

pui de urs cu mama ruptă-n dinți de câine

ghearele ca pentru închinare mi le strâng

și n-am grai să spun cum simt în vise

cum apari în gura peșterii cu flori de iarnă

îmbrăcând intrarea goală-n fulgi

spui: - lumină! ți-am adus-o hrană

iar apoi ședem cu tâmpla în cenușă

calcarul ne picură pe rând

buze-nvinețite murmură-ntrebarea:

va țâșni din noi izvorul... când?

n-am albit cu lăcomia oase

n-am lins bulgări înrobiți de sare

de s-ar frânge munții – noi cascadă –

vom muri cu vulturi la picioare

002.346

Vasile Munteanu. “dezbrăcarea sufletului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/1743818/dezbracarea-sufletului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.