Poezie
confesiunea unui orb
1 min lectură·
Mediu
alerg pe marile bulevarde cu palmele căuș
împiedic trăsnete
astfel pipăi împotrivire lucrării divine
pun frână înscrumării
îmi plac așezările
mirosind
a mâncare gătită
a hârtie tipărită
a bere
și a pomi înfloriți
cele mai calde mâini sunt ale statuilor
oamenii
au capetele nevăzute de treabă
panica le-a răcit sângele
ca unor reptile încolăcite în grabă
pielea unei plase ce nu îmi permite să cad
n-am privit niciodată oglinda
uneori
mă gândesc la fața mea ca la un cancioc
cuvintele trebuie că sunt
liant zvârlit cu mistrie cu măiestrie între stele
de marele arhitect
poate că mi se pare și doar mă târâi
orbirea în care mă complac e o ipohondrie a piciorului
iar alergarea
e o rămânere în inimă a punctului de sprijin
necesar fiecărui compas
uite
trasez chiar în această clipă cercul unui glas
atinge-mă să nu te cred rămas pe dinafară
002200
0