Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

ulei de spermanțet

2 min lectură·
Mediu
mereu în refugii de plastic și fier gâștile de oraș ocolind capcana
potăile cu stare din carul lui indra opresc să le consoleze adâncindu-le rana
dacă vreți să nu vă recunoască întoarceți-vă blugii pe dos și prindeți-vă buricul în giurgiuvele
pântecul douămiist cașalot alunecos s-a deghizat în spânzurătoare
de perdele
tramvaiele adunate stog
troleibuzele montate prepeleac
și gură cască la capăt de linie așteptând vrac
un alt transport spre-o altă primeneală
jumătate dintre ciutani sunt studenți
jumătate au plecat în noua țară
din fiecare jumătate jumătate va să moară
fără să-nvețe vreodată o singură limbă
cealaltă jumătate e formată din surdomuți
unii erotici
alții sluți
folosesc diferit penetrarea cu osul din frunte
fixează inima unui copac apoi se reped în el să împlânte
alfabetul degetelor de pomană
de vreme ce s-a dobândit patalamaua de veterinar
fiecare vrea să scrie despre ce e pe lume mai des mai rar sau niciodată
își construiește falsul lui atol din găinaț și din piatră
punând piedică păsărilor călătoare
liniștii care nu are nevoie de nimic
și îmbătrânitelor dâre de vapoare
în care nu ar avea cu nici un preț loc
cu gheare de moluscă își storc creierii
soarele îndepărtat le face o umbră lungă ai zice că de vulcan
încep să creadă și ei că sunt egalul ecuatorului
pătratul oricărei formule
și cubul parantezelor pătrate
la spate
ascund arme din foi de ceapă
funii de usturoi busuioc vâsc și făcătură de moroi
să-ți dea de urât dacă le stai în gât
atunci când flutură fițuicile împănate
de neologisme
de clisme
de pupincurisme
postmodernism poststructuralism sincronism fracturism vomitism
evident
vor spune
ești de bănat dacă nu înțelegi dihotomia
probabil nici nu te-ai născut în românia
și nici în vreo altă țară de nevorbitori
ești
vor râde de tine
corbul lui novac
din al cărui cap ei au crezut că se obține uleiul de spermanțet
rețetă:
două vorbe de scuipat la o pagină de oțet
dimineața pe inima goală
044236
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
323
Citire
2 min
Versuri
52
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “ulei de spermanțet.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/169567/ulei-de-spermantet

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@daniel-aporofDA
daniel aporof
bine ca spui lucrurilor pe nume.sa-ti dau o steluta? glumesc, desigur si nici nu am \"gradul\" necesar.
0
@vasile-munteanuVM
Vasile Munteanu
bine ai trecut pe aici; stele? grade? creadă cine ce o vrea despre ele...
0
@alma-alexia-andronicAA
alma alexia andronic
spumos, furios-discursiv...in athanorul lu\' matale fierb varii revolte mii la focul viu al metaforelor faclii...ma bucur ca am descoperit versurile aceste...bravo, vasile...placutu-mi-a mult!
almalexia
0
@vasile-munteanuVM
Vasile Munteanu
bine ai poposit atât pe site, cât și printre poeziile mele; mulțumesc pentru \"curajul opiniei exprimate\" :).

Cu drag,
0