Poezie

mi-am sinucis un gând

1 min lectură·20 februarie 2006

Mediu

am crezut în morală

cu inocență de băiat de cor

neîmplinirea o acceptam ca tribut

limpezirii

ștergeam mormintele cărților

crezându-le tablă neagră

neînțelegerii vindecabile

dezgust – abandon – spasme – încremenire

orizontul

e otrăvit de un soare de cianură

cerul rânjește

are bale la gură

îl roade setea unui idol turbat

plin de furnici! trupul îmi e corabie neputinței

pauperii au spart muzeele

și vâslesc marile galere pe bulevarde

ceasul catargului a fost dat înapoi

Diploma să nu mai fie tradusă în Carte

navigăm pe trupuri de cerșetori

lustrul bun ne umflă în pânze –

până și praful se întreabă:

- a cărui împărat nebun această flotă

solitară?

oceanele văluresc ignit de parcă

în veacul acesta ar urma să moară

merg

pe lângă țărmuri ca un nebun violat

Gândul

mi-a sinucis

oricare viață ce urmează morții

002.389

Vasile Munteanu. “mi-am sinucis un gând.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/166785/mi-am-sinucis-un-gand

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.