Poezie
m-aș da de stâncă miorița
1 min lectură·
Mediu
ecou în prăbușire peste mugurii graniței
oamenii se tem de ramurile sulițite din cer
oamenii se tem
în general
de orice
mâinile mele urși albi de sticlă
aleargă pe zăpezile caietului prea repede
sunt gheare
sau o secure veche știrbită de lume
ca o aripă ce nu se închide în trup
din suflet îmi ies falange de licurici
înserarea o rup
steag prins în baionetă străină
e peste tot întuneric
în jurul meu atâta lumină
încât nu pot să mă văd
urcă
mioară a neliniștii muntele meu muntean
din lâna ta am împletit spânzurătorilor toartă
peșterilor care încă așteaptă
scăunel în pridvor
te-am botezat mioară pentru că mă urmezi
altminteri
te-aș fi numit tioară (
dacă erai a lui) vioară (dacă erai
a tuturor
)
cu venele mele ți-aș fi priponit de picior
sufletul
nici nu căzuse soarele în patru
că behăiai deja în plai la altu’
cârlană
mițoasă
țigaie -
gură a mea de rai ești proastă ca o oaie
002.279
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 161
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “m-aș da de stâncă miorița.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/166186/m-as-da-de-stanca-mioritaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.