Poezie
sărbători la timp de lună neagră
1 min lectură·
Mediu
iarna mărturisește am murit de sete
buzele-ți sorb
înțurțuresc tăcut
din pasul meu nasc umbre înainte
genunchiul meu s-a rotunjit sărut
și râd de fericire și mi-e pete
ca un păun ce nu-și încape-n pene
și bine mi-e
și somn
și râd
și morții-n mine îi e tot mai lene
aproape că mă bat colindătorii
cu biciul lor
de pleaznă și de sfârc
în mine mă încui pe dinăuntru
iar cheia care-mi ești n-o mai arunc
nici nu mai caut altă-ncuietoare
un lacăt mare e al tău picior
de nu ar răsări în fiecare dimineață
atâta soare
aș putea să mor
dar luna râde – neagră se mai face!
pe celălalt genunchi sărut și plâng
vai ce îți mai pleznește sânul
minunea care-mi ești și frâng
și timpul cade_lamă_ghilotină
și setea mea în așchii s-a făcut
o sărbătoare lină de lumină
002278
0