Poezie
inimă căpruie
1 min lectură·
Mediu
de-atâta timp mi-e inima căpruie
nici nu te mușc
nici nu-nțeleg nimic
cu degetul te-am desenat pe o gutuie
și bruma dimineții plânge din trecut
în ochii tăi cu liniștiri de apă
văd adâncimi
văd zeu pășind desculț
o! cum vibrează liberă săgeata
sau arcuitele sprâncene mi te-au smuls
mă doare când te-ating – mi-ești rană
sau poate gheara ce înfrânge lei
călcâiul tău momește vânătorii
adună norii cete de pigmei
hai! cască, gură! în sahara ninge
gonesc în suflet sănii de nisip
în alergare inima nechează
cu urme despletite fără chip
ca un orb te voi pipăi
ca un însetat
din pielea zăpezilor tale îmi voi tăia
întuneric în formă de pat
și te voi dormi
și te voi bea
până când inima căpruie va sătura
iar iernile te voi dori și mai mult
întotdeauna frigul vine din trecut
023.467
0
(stim doar, mutenia-i capruie)
o dormi o bei - pe dedesubt
doar neaua-ntinsa pe gutuie
fain de tot poemul asta, scuze pentru incercarea mea de vers:)