Poezie
sunetul liniștii
1 min lectură·
Mediu
te-am culcușit în sufletul meu umbră –
bărbat să fii să nu-nțelegi nimic!
mă sting în trup de opaiț pe care încă
n-a mai venit vreun călător s-aprindă
gheară de nea aerul – mă destramă!
mă scurmă:
vis cu vis
frunză cu pasăre
înger cu scamă
iubito! mai zâmbește-mi dintre sâni
precum un ied din iarba unei zile moi
de prima-vară
cât să îmi crească pe despărțire pinteni
să punem foc în noaptea de armindeni
șușoaielor de paie și de cârpă
pe geam – uș! firrre-ai! uș! scârbă! –
s-a așezat o ciuvică neagră-ficat
văzută dintr-o parte
sau râde
sau are gura strâmbă
limba din sunet pare să îi lunece
se face? frig
sau drumurile au pornit să întunece
ochii ei goi melci în atonie
îmi strigă numele cu voluptate cu bucurie
holbându-și sufletul
023.750
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “sunetul liniștii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/152331/sunetul-linistiiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GAGAGeta Adam✓Un poem care place prin simplitatea si linistea degajata (desi faza cu ciuvica neagra te arunca pentru o clipa in alte spatii). E o liniste voit exprimata, de parca ar fi emisa de sunetul umbrei. Doar holbarea finala imbracata in negrul ochilor pare a fi naturala.
0
VM\"bocet\" lângă Marea Neagră; mulțumesc pentru cuvântul-far sau pentru lumânare,; vitregia naturii îmi tulbură presupunerile :).
0