Poezie

flori de cuie

2 min lectură·15 octombrie 2005

Mediu

vibrează goala sticlă o rătăcire surdă

poate mustind poetul pe sine s-a strivit

pășesc peste cuvinte cu iernile aprinse

de parcă am fost umbră de frunză licărind

în zorii potopiți de rouă rece crudă

dar nu există cruce doar vise cardinale

ce-am risipit cu pumnul cu sorbul sau condeiul

ademenit de clipa de-a învia prin scris

am dat uitării viața i-am luat în râs temeiul

pornind spre raiul dulce cu tălpile murdare

deopotrivă lepăd și beznă și lumină –

lingându-și ca un câine rănitul gând în luptă

dar cine? este mortul în mine nemurit

asemeni unui munte cu fruntea de cer ruptă

vărsându-se pe sine din neștiută vină

dormit-ați? vreodată un somn lipsit de pete

să auziți cum piatra tăcerile-și suspină

tot închinând cu dușii ușor vărsând paharul

cu litere de apă în pagina de tină

sau poate că e ploaia mușcând dintr-un perete

o! îmi tăiați la mână și semne și tendoane

să nu mai pot să rup ca mărul viața mea

în jumătăți de clipe – trăite jumătăți! –

în jurul meu vă strângeți cu răsuflarea grea

hai! otrăviți-mi apa ce-mi curge prin burlane

mi-a tremurat o stea pe aripi o secundă

sau nebunia lumii în baltă mi-a surâs

înlăcrimându-mi pasul cu sete nelumită

cuvintele în talpă în palme m-au străpuns

ca flori de cuie din fecioara mândră

002.337

Vasile Munteanu. “flori de cuie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/145744/flori-de-cuie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.