Poezie
rostogolindu-mi puii
1 min lectură·
Mediu
sunt câinele singurătății nu am
o mână deasupra
pe care s-o ling
sălașul meu e în mine și puii
pe ziduri de lună
cu dinții îi plimb
nu puneți capcane
am oase de sunet
nimic nu se rupe din mine sub fier
cad razele soarelui
orele verii trecute-s
mă cheamă ca o mamă iarna la cer
palmele mele ard candelabre mute
îmi scade lumina
târziu mi-e târziu
drumuri de ceară subțiază o seară
ascunde în cuiburi
oul-ecoul pustiu
nu am urmă de pas
ca un bulgăr cobor
pe dealul acesta către soare-apune
și cresc și mă cresc
și nimeni nu crede
că sufletul meu a născut o minune
002.184
0