Poezie

40 la -40

1 min lectură·6 ianuarie 2015

Mediu

atât de ger încât instinctul pleoapele mi le închide

deși n-aș regreta să se vorbească despre mine-o vreme

că de frumos ce strălucea-ntunericu-ntr-o iarnă

s-a întâmplat ca unuia să-i crape ochii-n cap

la început o amețeală m-a cuprins

șerpit cum se ascunde vinu-n sânge

și lunecam fără nici un efort

în sus pe-un munte ce-am crezut că-i Himalaya

chiar nu ți-e teamă?! am fost întrebat

dar cere unei inimi înghețate adevărul…

am strâns toporu-n pumn cu-așa putere

că oasele trosneau trădându-mi firea

cum ai ajuns aici? printr-o furtună

a-ncremenirii cum e asta care m-a surprins

să te îndrepți spre-un adăpost pe căi ferite

nu-i cu putință și nici înțelept nu e

de-aceea între vii te vei întoarce

zvârlindu-te-ntre oameni de pe stânci cu capu-n jos

n-aș fi crezut c-o viață se măsoară în secunde

că aerul îngroapă vorbe fără nici un rost

uiți tot!

zadarnic mai întorci privirea

o creastă-nzăpezită-i Adevărul

001.884

Vasile Munteanu. “40 la -40.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/14062958/40-la-40

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.