Poezie
suflet pomenit
(blestema-mă-v-aș)
1 min lectură·
Mediu
bolnav sunt de visare
ca un orb
împovărat de răni pe dinăuntru
mă-mpiedic zac întins
dar mândru
că nu am scos în lume vreun suspin
mă împresoară pași străini și vocea
îmi spune: să te închin stai suflet
blestemat…
eu îi răspund precum un lup zăpezii:
închină p-ăl de l-ai mai închinat!
îmi cad celulele ca fulgii de cuvinte
și amintirile îmi șterg pe suflet urma
încremenește cerul parcă luna
a stat din infinitele rotiri
îmi fierb în sânge orfii leac de sunet
mă urlu a pustiu și mă aud doar eu
pe năsălia norilor plutește dumnezeu
cu tronul vânăt și umflat la față
mi-aprind un ochi de ceară pomenire
lui parcă unghiile-i cresc și părul
în mine simt cum putrezește mărul
pe care nimeni nu l-a mai cules
să vă fiu de suflet pe lumea cealaltă!
002.263
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “suflet pomenit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/140487/suflet-pomenitComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.