Poezie
Rob-in-Son Christoe
(sincreticul naufragiator al stării)
3 min lectură·
Mediu
1.
(fluxul)
nu-ți fie milă ai întrebat
ciob de ochi multiplicând furtunile inimii
neauzite de surâsul înalt
este acesta? versul care îți ajunge până la oase
am rupt din călcâiul portului rămas în urmă
bătături vechi destrămate
mi-au căzut mâinile picioarele mi-au căzut eu
am tremurat mai departe
a nins o femeie mi s-a ascuns între rugăciuni:
- evinereaiubiriihaivino!
închid păsările în foi de biblie apoi le aprind:
- zborul miroase divino!
cercetez cu vorba fulgii de sâni ai depărtării
cum aș putea să mă înec?
norii de lapte scriu semnele iernii sub pântec
aud eonii de aur cum trec
coarnele tac suspendate în marea de liniște
ca niște unghiuri de spumă
corabia coastelor geme perechile de animale
ce mă vor ajunge din urmă
pânzele sus! tociți-vă tocuri! tăiați vioara!
strigă lupul de mare în vis
îngerii îi mâzgălesc lumile de sub pleoape
sincretismul zeului sinucis
2.
(refluxul)
de cât timp? durează adevărul
mă întreabă bătaia inimii
(unitate de măsură-durată)
sângele mă desenează o hartă
a emoțiilor
tu cu ce? te ocupi (din ce trăiești)
vrea să știe palma
răsfirând direcții diferite de apucare
degetul mic cedează primul în fața
tenacității degetului mare
această iscălitură a oamenilor de treabă
care n-au aflat
numele lor cum anume se scrie
din sânge și carne de părinți dacă suntem
asta înseamnă
că dumnezeul cărții e? de hârtie
bine că ești tu zmeu! mă apostrofează
cu sprânceana ridicată o vorbă de bine
fericirea – durerea sunt „fapte de viață”
cât nu se întrupează din tine
ce iubire sonoră! de sine evident…
îmi persiflez deja puțin beat
interlocutorul/interlocutoarea
văd luna schimbând fețe-fețe
când soarele coabitează cu marea
3.
(eclipsa)
cât de înalt e? muntele fericirilor
se întreabă peștera sa interioară adâncindu-se
ca niște aripi crescute către minus infinitul
suferinței terestre
nimeni sunt si vocabularul meu oftează
nu are sensuri pentru ceea ce nu înțelege
sfârșesc prostește în schimb pentru
fiecare lucru definit
sunt eu? ne-curatul fiecărui strop de oțet
puneți-mi peste buze pielea voastră
înmuiată în cuvinte – eli eli
cu păr sau fără păr
nici o alta mai tare nu minte ca pielea de om
unde pleci? (ce ușor dai bir cu fugiții –
lasă-i pe toți ipocriții să spună cum că
ai fi murit…)
auzind acest lucru iubita mea se cristalizează
parcă este o cometă ce avortează în galaxii
praful relativității
hei hei mă strigă nenumitule neiubit niciodată
mai mult decât cel pe care l-am iubit deja uită
-mă eu sunt cea din care vei renaște cu buricul
tăiat pentru totdeauna
002365
0