spectacolul pereților în zori de mărțișor

culorile originale nu se mai disting. cu toate acestea pe nici un afiș numele meu. cum

ar putea să-i fie vieții străin autorul? și de ce femeia aceasta cu halat de plasatoare se

ține după mine bocind: - bine-ați venit, vremelnicule…

(versuri nedistribuite)

dar știu că se fumează-n stații! ceața

degetelor pătrunde fără nici un rost în păr

în vecinătatea

cablurilor scoate scântei deconspirând la etaje

chipurile elevelor de gimnaziu consumându-și

întâia dragoste pentru un muncitor

doar grilajele de la parter sugerează cu perversitate

că blocurile sunt un fel de cavouri cu pridvor

la ai cărui stâlpi peste câteva ceasuri când se vor trezi

(și dacă)

fetele bătrâne vor uda mușcatele

deocamdată

se pișă câinii iar mâțele bolesc de călduri

(versuri fără nici un dumnezeu)

te văd în fiecare dimineață cum târâi adus de un umăr

luna cu iradieri de cercel

în palmele căuș porți către gheenă

povara avortării unui băiețel

ciudat mai răsună trupul molusc izbit de tabla ruginită

în timp ce raza unui bisturiu crestează cerului o fantă

prin care soarele să-și vâre

îngălbenitul ochi de vită

primăvara în zori de sub steaua polară vine un mânz

să-și sprijine pe celălalt umăr al meu

botul rotund și călduț ca un bulz

strâng dinții simt un gol în stomac gem ușor

Eu! cel schimonosit de timp…

azi c-un profil de șef de abator

dacă nu este totuna viul exclude moartea cu desăvârșire. rolul acesta e pur și simplu un

reflex organic. o criză a inimii sau a visului. desăvârșire a săritului într-un picior. insolit

al bâjbâirii. cinematograful unui bulevard fără strălucire.