Poezie
întotdeauna am avut stări contradictorii
1 min lectură·
Mediu
e ajunul și mi-aș dori să fie 1 mai
să ningă cu flori a căror aromă o voi recunoaște în țuică
să beau ceai de rooibos în foișor
visând la cum vom face dragoste de crăciun până la sfârșitul calendarului
uitându-mă așa să mă trezesc pătruns de frig și năpădit de plante
mâna maicii domnului cuprinzându-mă pe după gât
lipindu-și indecent de mine umbra deasă
aura ca o cupă de sutien 3 numere mai larg decât creierul
fulgii să vină spre mine cu indiferența bârfelor
cu lentoarea mecanică a dopurilor de sticlă sau a conservelor desfăcute
din care tu să ieși cu grația natashei bestemyanova
dar eu să semăn cu mine nu cu andrei bukin
și-atunci să ne tulbure idealul copiii care ne colindă
ai mei
ai tăi
și să nu murim
cotrobăindu-ne prin buzunare după cei din urmă bani
023597
0

așa-i dorul cu dorințele lui nesăbuite
\"aura ca o cupă de sutien 3 numere mai larg decât creierul\"
și mai sunt astfel de zone stationare
cu tehnici variationale
cand eram în bazarul oriental din Alexandria
pe noi
marinarii de pe Neptul
ne strigau arabii:
hei, Vasile!
se inclinau un pic
intrucat Vasile inseamna Imparate
te las acum
la portile imparatesti
si-ti urez sa traiesti cu numele
iti spun
de pe acum
ca daca de Craciun
s-o impini dorinta ta
\"visând la cum vom face dragoste de crăciun până la sfârșitul calendarului\"
când foloseam întotdeauna in pereche cu niciodată
cineva facea alergie
si se ascundea in poezie