Poezie
pe bâjbâite. întâi, ficatul
1 min lectură·
Mediu
când mă doare nu-i târziu
să sting lumina și să scriu
în mine tot crește o plantă străină
fiecare nerv manifestă spiritul de viață al unui lăstar
ficatul însă perturbă dulceața
strivind culoarea vinul e amar
cum? aș putea promova la demnitatea morții
gusturi pe care deja le-am trăit
interpretez scheletul unui dirijor:
pantofi de lac și gesturi levantine –
chiar dacă primăvara
nu a trecut pentru că nu a mai venit
încrede-te măsurii 1/3: dormi!
înconjurându-ți cu aripi de porumbel capul
liniștea e de piatră
solemnitatea oricărei statui te reprezintă
și dacă te vor da afară din Ateneu
ai traiul asigurat: fiecare mână a ta e o chintă
doar dacă păsări cârduite destramă curcubeul
oasele lungesc peste nori viclenii de păsărari
întâi cad frunzele
apoi cade zăpada
de greul aerului hainele cândva potrivite
rămân trupului lipsit de umbră mari
ca ale unuia cunoscut de nimeni
002.287
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 146
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “pe bâjbâite. întâi, ficatul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/13956581/pe-bajbaite-intai-ficatulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.