Poezie
omul de cauciuc
2 min lectură·
Mediu
cu un picior pe bordură și altul pe carosabil
parcurg distanța dintre maternitate și piața de vechituri
unde melancolicii socializării încă mai aprind lumânări
fără să înțeleagă de ce
așa se face
când cerul trosnește precum o coajă de ou
refuz să îmi scuip gălbenușul
în primul rând conrespiratorii ar putea să intre în panică
crezându-l soare
pe de altă parte ieri noapte mi-au furat ștergătoarele
astăzi e altceva
retrovizoarele mint străinul care venea din spate
m-a lovit în plin
a intrat în mine cu viteza luminii
nu mi-a rupt nimic
pur și simplu sunt gol
doar pielea a mărturisit accidentul
altminteri ar fi trecut prin mine ca printr-o fantomă
undeva un motel
cât de sincer răzbate prin pereți oboseala camionagiilor
ventilatorul amestecă uleiul de care plămânii au devenit dependenți
nu! la sosire nici un chip nu se va recunoaște în fântâna uitată neacoperită
în răcoarea căreia plutesc câini și pisici moarte
și mâna unui copil tăiată de cerc
norii n-au chip
toate ploile se petrec în ochi
răsfoiesc benzi desenate cu școlărițe gravide și sf-ul duh deghizat în puberi
doar urechile amplifică ecoul incendiului
e nevoie de cât mai mult sânge
pentru cine nu simte inima este o mașină de pompieri
epiglod
peste tot ce urmează aș putea sări
nu știu dacă sunt de cauciuc de exemplu nu am votat președinți
poate de aceea lumea doarme de-a-n picioarele patului
iar luna îmi stă pe creștet ca un căscat
nici dracu nu mai crede în aură
002.216
0