Poezie
nu mai trece nimic
1 min lectură·
Mediu
uite încă măsor pământul în picioare
cu umerii lăsați aidoma omului fără cuvinte
chiar dacă vi se pare ciudată mărturisirea
că m-am cărat în spate fiindu-mi jertfă
sau căutându-mi rădăcinile prin rod
când mă simt singur mă așez pe băncile din stații
am ieșit din casă obsedat că în vis
propriul glas m-a ajuns din urmă
a trecut pe lângă mine ignorându-mă
am o față de spărgător de mașini și un tic
scriu pe orice la care mâna mea ajunge
nu alți trecători nu sunt – e târziu
câte capete atâtea perne
fețele acestora: sedimentări cu mătuiri de fosilă
spre dimineață ne va îngheța spatele
cel viu din reflex îl învelește pe cel mort
023.190
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 114
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “nu mai trece nimic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/13951997/nu-mai-trece-nimicComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
VMmulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte; înclin să îți dau dreptate (pe urmele lui Cioran), interesant la un om este \"cazul\".
0
alte refrene din gama asta însă mai bine taci draq și recitești în liniște cu senzația pe care ți-o induce poema
senzația aia de trândăvit pe bănci când nu mai trece nimeni.
Și eu zăbovesc de multe ori pe bănci. Așa...fără niciun scop. E o adevărată voluptate în asta.
Unii numesc asta nebunie.
în cazul de față putem vorbi de poezie. :) iaca am făcut și o rimă.
Încerc să spun că am rezonat.
cu bucuria lecturii,
un cititor desigur.