la moșii de vară

grâul era pătat cu sânge de maci. vântul întețea flăcările petalelor. în costumul meu de elev traversam acest labirint al înstrăinării. infirm. dezorientat. amnezic. greier ce nu mai știe nu mai poate sau pur și simplu urăște să cânte.

doar umbra mă mai lega de trecut. răstimp crescuse. i se lungiseră fața și membrele. se urâțise. din când în când mă întorceam brusc. o loveam. o jucam în picioare. icnea. mă urma cu înverșunarea câinelui râios îndrăgostit de stăpân...

încetează cu patetismele vasile munteanu! în definitiv a muri este modul vieții de a nu-i ierta pe cei vii. o procesiune nu-i nimic altceva decât o festivitate. o ieșire la rampă. drama se petrece în culise. acolo unde un trup viu se descompune. de exemplu își golește intestinele în propriile haine. unde cea mai plăcută baie înseamnă un lighean și o cârpă.

când am intrat mi s-a părut că-i un străin. administratorul cioclul femeia care-l spălase medicul popa și dracu mai știe cine m-au întrebat cine va plăti pentru asta. aș fi pus umbra să-i muște dar și ea abia își ținea dinții cu mâna.

la moșii de vară a murit tata iar eu

m-am dus în bâlci și m-am dat în lanțuri până când

frigul și întunericul și oboseala mi-au alungat din nări duhoarea de carne arsă și de căcat a celui

dintru care mă născusem

atât