acolo unde aburi nu sunt

nici astăzi n-am oprit

mi-am promis că voi lua avionul către cel mai îndepărtat aeroport că de acolo

voi ieși din oraș prin nord pe o stradă fără nume și neasfaltată/ gerul va mușca din obrajii mei

mirosind a lavandă a sare și a vagi urme de măr/ doar pielea pe gât e mai roșie de la mânuțele

copiilor a căror îmbrățișare nu slăbește nici în singurătate/ nici o femeie cu machiajul strident

nu-mi va mai întoarce privirea vântul va fi o icoană în care se întâmplă ceva

sau numai vibrația pământului va trezi în mine credința că anii tinereții mai am

altfel de ce? privesc soarele ca pe o scorbură în care

îmi voi petrece iarna încovrigat

răstimp/ sângele mă va părăsi prin cele trei brațe ale deltei/ lăsându-mi muntele numelui gol

ecoul nu a dormit vreodată în desfrâu

voi apuca strâns mâinile tale întinse/ două urme de sanie prin întuneric/ voi râvni la sufletul tău

dintr-un ren alb/ visând la firele de iarbă de sub ghețuri

nu/ capătul lumii

nu/ mai scornește povești