Poezie
o viață de liniște la program
(dialog posibil)
3 min lectură·
Mediu
e noaptea dinaintea zilei în care voi pleca
pe jos
mi-e dor să bat din nou cu pasul drumul
cu mâinile în buzunare fuierând
atâtea lucruri sunt în lume fără rost
cu mine nu voi mai purta nici unul
sunt viu!
un dumnezeu și-un diavol! jur: sunt viu!
cum simt că nu am fost vreodată
de oameni mă lovesc și strig:
hei! aș putea să îți fiu tată!
primesc în schimb înjurături sau flori -
mai sunt pe lume oameni fără casă -
eu râd
ca idiotul mirosind a pâine
mâncată-n poală fără scaun fără masă
sunt fiul streșinii și al bordurii gri
duios mai cântă ploaia pe obloane
stau sub balcon și scriu
ca un compozitor solfegii revăsării
în burlane
ca din pământ apare un gardian frivol
cu șapca-mpinsă către fruntea-ceafă
„ascultă boschetare te-a reclamat un nor
că nu poate să doarmă că vezi – tu -
un trișor
îl siluești de liniștea de apă”
eu tac
precum un ziar de necrologuri reci
în care
nimeni nu cunoaște pe-alde nimeni -
dă-mi pace și-am să plec în vreun subsol
de morgă sau de beci
purtându-mi umilințele cu mine
„ai vrea să scapi așa iar eu să pierd un pont
dar vezi tu ipocrite
o șpagă e o șpagă
oi fi tu amărât (sau poate nici nu ești!)
nu curge pică -
nu vreau normă-ntreagă!”
aha mă minunez tu ești să zic om bun
mie-mi rămâne carnea dacă-ți dau ție
pielea
dar vezi nu ai noroc sub piele n-am nimic
șezi colea lângă mine când mor
îmi iei averea
o poți usca să-ți faci pe haine altă haină
să-ți fie mai lumină și mai cald
sau poți să mă înfunzi cu ierburi și semințe
să sperii ciorile
legându-mă de gard
o! câte n-ai să poți să faci c-o biată piele
e drept cam ponosită
(să nu mai spui la nimeni: am fost un depravat!)
dar iarna – când îngheață – e-atâta de lucioasă
că ai putea s-o folosești drept masă
sau drept pat
nici n-ai visat vreodată câte-a văzut în viață
pustiul cel fierbinte și-oceane de zăpadă
e tristă ca un rus
ce încă vrea să vadă
de unde vine iarna cu beții
„băi fraiere coclit hai să lăsăm vrăjeala
c-acu mă dau la tine – tu chiar nu înțelegi?
e vorba de parale!
ce-i tot parlești atâta de ruși și de beții -
mă-crezi de șase? vezi nu-mi sta în cale!
d-o bere dă și tu d-o fructă d-o măslină
ce dracu bă poete
tot eu să te învăț?!
hai că m-am cam aprins și uite și pulanul
îmi țopăie în mână te pomeni cu vreun rost!”
și cum s-a terminat? v-aș spune -
nu prea știu
e ca-ntr-un film rusesc:
o stradă goală
pe care nu se știe cine-a murit
și când
cu pielea de zăpadă și sufletul de smoală
054605
0
Eu sunt prost, nu inteleg, lumineaza-ma.