Poezie
bătrânețe fără tinerețe și moarte fără de viață
(a fost odată ca niciodată...)
5 min lectură·
Mediu
1.
ce am ales de-aceste libertăți bizare jumătăți călare pe-alte jumătăți
neputința firii de-a primi dreptate și putința javrei de-a intra în toți
am crezut în jarul iernii-n care morții au ieșit în stradă strigând: libertate!
tot mai des văd viii dezgropați atunci pe aceleași străzi murmurând stins: moarte...
empatia pieței te făcea martir idealul încă mai avea un preț
orice torță vie desuetă-i astăzi zugrăvită-n vorbe pline de dispreț
lozincarzii ciumei de la răsărit bubăiau drapelul făceau prozeliți
din avântul unor falși poeți-eroi a rămas de-o clismă pentru ramoliți
am schimbat schimbarea cu demagogia noilor lichele mai gargaragii
lozincarzii leprei de la vest venite ne-au dat praf în ochi dinți ca la copii
silă-mi e de pielea de român și zic rromânit sunt doamne colțului de rai
înger deghizat în gingii murdare zvârle-n focul gheenei balegă de cai
aș muri-n de toate și n-aș vrea nimic colonia sorții de păduchi e plină
coviltir pe lună am să trag ș-apoi din scântei de cranii face-voi lumină
chiar și legi există despre un străin înfunzi pușcăria rostind adevăr
dar veni-va ora când tăcerea noastră îi va spune iudă viermelui din măr
când ai peste țară prost conducător e cu mult mai bine ai o perspectivă
când șacalii însă îți zâmbesc mieros din tezaur poate mai ai o relicvă
nu regret trecutul n-am fost comunist de-aș fi fost în slina de-azi m-aș fi mândrit
că democrația e spoială goală pentru bișnițarul întru bani școlit
hotărăște turma dar de fapt condusă de ciobanii care lapte vor și lână
legea-ți este zeghe libertatea gratii printre care dacă poți zâmbi o mână
poeții de aceea mult sunt vinovați „demodând” puterea scrisului cu temă
și motiv și mit stând vulgaritatea drept prostiei teză și drept fricii lemă
desigur graseiații și noii engleziți vor țâțâi din buze vorbind de „versuri mici”
și dintre toți dușmanii aceștia-s cei mai răi ca șerpii de venin în cuget venetici
2.
să crezi în ce să crezi în cum trăim minciuni enumerate
înlocuim verbul a fi cu mult mai evazivul poate
tot scormonim de mii de ani în chiar a inimii povară
suntem orbiți în neaflare în noi vrem zeul din-afară
ne răstignim de vii-n pereții naiv pictați în cărți și-n slove
ne-nmormântăm trăirea pură în număr infinit de vorbe
și când simțim că e zadarnic că suntem morți de două ori
urâm pe tineri îi atragem cu diplome legate-n sfori
parada vorbelor deșarte e cea mai vulgară paradă
în capul mesei câțiva proști așteaptă pe mai proști să-i vadă
și să exclame triumfând: - da domnule nu suntem singuri
la pâine și la vin deșarte pahar nu trebuie nici linguri
și dacă mai apare vreunul cam flenduros puțin băut
ce-nșiră gânduri negândite pe loc ei îi scornesc un rât
de le vorbește nu-l ascultă de scrie nimeni nu citește
ei își iubesc limita lor de sub poleiul ce-o sporește
își fac redută din slugarnic fac eșafod din ospătar
ce numără trăirii ore gândirii fiece pahar
silă îmi e de tot și toate pe-o piatră mută eu aș sta
s-aud grădina înflorind în liniștea din steaua mea
atât de clar o văd cu ochii atât de limpede-o ating
că până aș descrie-o trece și eu în veci am să mă sting
de-aceea buzele îmi tac și nu vă scriu pe nici o foaie
că inima-mi e o cometă ce coada către voi și-ndoaie
să scriu de ce să recit cui atâția orbi și surzi pe lume
care rostesc la infinit colecții lungi și seci de nume
3.
mi-e dor de camarazii mei de cântec vechi uciși în logici suprapuse cu arcanul
aș vrea prin cârciumi dezbrăcând sisteme nici un profesor să nu treacă poeziei anul
atâtea cutre tinere sterilizând dorsalul statuilor în care verbele nu dor
cât mi-aș dori pe tabla lumii să scuip burete peste bălmăjeala lor
rămâie-r-ar de capul vostru cele titluri prin care ați umplut de surogat cultura
orbiți de fulgerul poeților care plouând de voi aproape că real îi doare... gura
profesori-filosofi sau popi același drac vorbiți de dumnezeul ne-nțeles vreodată
de mii de ani poporul este tot sărac trudind în sângele ce-l sugeți deodată
unii mai rău uitați de cei ce v-au hrănit plecați să fiți prorocii neamurilor triste
și vă întoarceți lustruiți la-naltul nas de cele mai igienice și second-hand batiste
și da-r-ar boala-n semidocții critici clocind biserică de sensuri și valori
tot mâzgălind pereții cu icoane hâde vânzându-ne drept farsori și putori
trăiască lookul mediatic și gargara ce ne-au cuprins din sine și-mprejur
răcnesc oricui atât cât pot de tare: fără Mihai și Nini suntem rupți în cur
ăla de-l lăudați că înnegrește curcubeul minunilor văzute de un Căprior pe cer
nu e poet e truditor cu roaba stilisticii pe-al poeziei șantier
ah te implor și te blestem cu of părinte să-ți cadă dinții-n slava ta din gură
și să se-audă-n clopot cum te doare de-acest pământ șl-n funie și-n turlă
mi-e dor de camarazii mei zadarnic azi javra a pătruns în toți
c-o libertate jumătate călare pe-alte jumătăți
023.038
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 835
- Citire
- 5 min
- Versuri
- 75
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “bătrânețe fără tinerețe și moarte fără de viață.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/122143/batranete-fara-tinerete-si-moarte-fara-de-viataComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
FFdesi aparent off-topic, asigur editorii ca replica de mai sus este un comentariu, este o reactie la lectura poeziei, pe care o pot justifica in masura in care nivelul crescut al adrenalinei poate fi acceptat ca dovada clara a impactului versurilor pe aceasta pagina asupra mea, ca cititor oarecare.
am o erata la primele doua randuri:
cumplit blestem povestea e doar o jumatate
bombeul ce loveste grimasa zace-n spate
pentru care imi cer scuze.
numai bine.
am o erata la primele doua randuri:
cumplit blestem povestea e doar o jumatate
bombeul ce loveste grimasa zace-n spate
pentru care imi cer scuze.
numai bine.
0
in dos ne doare-n coti si-ntre dinti sunt carii
si-mi pute, doamne, gura, cand o deschid magarii
ard buzele de sete si sete mi-e de ciuma
nu mor dar nici nu caut paduchele de turma
zac printre versuri hada si fata din oglinda
nu-i alba-de-zapada, ba spanzura de-o grinda
sperantele vorbite cresc masti grotesti pe suflet
iar alba-de-zapada poveste-i de mar putred
tu vii acum pe-o rana si inc-o cicatrice
vrei sa dezlegi spre lume, si zica ce vor zice
azi rup intre cuvinte povestea ce nu moare
un alt \"a-fost-odata\". atat. pentru ca doare.