Poezie
Oda furată
1 min lectură·
Mediu
Deși n-ai știut de pas, pe unde-mi vine
și de ce sosecu-l în amurg,
m-ai culcat în pat fără rușine
lăsând ferestrei zările ce curg
spre rugăciuni cu proclamări divine,
când clopotele clopoțeau prin burg.
te-am căutat la femeiasca faptă
și te-am simțit mai pură ca un vis
și, știind de mult că viața nu așteaptă,
m-am izgonit din nou din paradis;
tu erai minunată și deșteaptă,
fierbinte-n trup, cu sufletul deschis.
ne-am cunoscut în lumea derbedeie
cum se cunosc izvoarele-n fântâni.
în geamătul acela de femeie,
mă mângâiai cu rotunjimi pe mâini;
mi-ai fost livadă, boare de nedeie
când mă zgâriai cu rozalii sâni...
de-atuncea, te tot caut, te tot caut
fără adresă, cum trăiesc mereu.
mi-a spus în freamăt, pădurea cea de flaut,
că locuiești acum c-un derbedeu
care, escrocul, te stârnește-n miaut,
luând temeiuri azi și-n locul meu.
001789
0