Vanț Antonio Mihai

mi-e dor de ochii tăi premergători în toate izvorând lumini din vânătăi ochii tăi mai răsăriți în fața oricărui apus zâmbesc lung sortiți patimi date în vileag așteaptă cântul

în patinoar dansează scheletic destinul legat de catafalc cu gheare lungi se-ntinde poetic distanțe cu țepi se curbează spre purități neîntâlnite o moară tăcută ne suspendează bat felinare

culori pasteurizate coboară ancora cu flori nemulțumitelor vertebrate nu contest labirintul din ochii tăi întrăinați cu timpul scântei plutesc în luntre sub soare crud stăm frunte-n

strig peșteri de lumină colorate cu cenușă umplută de retină nimic grotesc și fascinant poartă oamenii în brațe zâmbind delir și arogant curând e-un drum spre cimitir fără Charon și

gol nimicul din ochi ne privește scârbit vanitate de ciclopi nu te hrănesc cu porția nu scriu cuvinte singure nu trag jumate din perdea un ultim dans al rozelor să-nmugurească

compresii ude alternează dezvelind în urmă frici memoriile nu compensează sânge cade din schelet comemorăm aceiași taină alterată de regret corelând cu antimateria venele sunt

suflete atârnă de gât coliere din ghirlande răsuflare de mormânt greutăți transcendentale pronunțarea unui cuvânt apăsător ca dorul mare plâng mereu înstrăinat ce mâine ne aduce

e doar un ropot - liniște nepăsătoare ca muțenia unui clopot nu te mai cunoaște timpul trec zile pe lângă tine fără să-ți rețină chipul cameră cu întuneric dimineți pustii de

circuit interior pornește un carusel mai plin de viață pasaje multe ocolește demers cu reticență șenile pictate greșit mai aproape de demență controverse ne apără de noi întrebări fără

dimensiuni extravagante se repetă aceeași Terră plâng sufixele oxidate ne angrenăm săptămânal în viață ne înfigem colții eu las să-mi scape câte-un an Silent Hill plouă cerneală saprofage

mă simt ciudat lumina confuză se strecoară prin praf lăsându-l la sine rămâne doar scuza ce curge-n balanță cu meritul neechivalent iar e un gând defect fără șurubelniță mai e și ea pasăre

Înaintăm prin sâmburi, privesc tăcut o mână de confuzii. Privirea ta de lut îngână groaznic serafimi - ești ca un prunc. Vădit îmbrățișarea cade, loc nu mai există și nicio

final se descompun toți fulgii cineva pictează un tablou resortul vieții doar iluzii bântuite de un ecou neînceput urmează o vecie închegată în orice sânge visul meu zadărnicie azi aș

dorm felinare în ochii tăi lumină albă ne adoarme nu mai există oameni răi lumea-ntreagă doarme clipești frumos un asfințit nemângâiat de mine și de timp zile nu-s să ne trezim de când nu

sunt o răstălmăcire de imagini o creangă neînsemnată de pagini soarele arde fără milă frunze luna cântă a ei lumină muze vin anotimpuri noi cu tine doar eu știu să le citesc ce simți tu nu-i

nu trece nicio lumină prin fața mea în camera în care nu simt că mă aflu nu știu dacă respir nu mă gândesc nici măcar la tine o brută în forma unei siluete mă îngână mereu launtric cu

aprind corzile din aripi să te încălzesc din pene zidesc falnic nori să te veghez ce depărtare nemiloasă mii de pecete se nasc clapele toate le-apasă tremurând un bun rămas

vântul respiră în suflete noastre o adiere a faptului că trăim glasul tău tremură printre coaste un cântec puternic ca un destin numesc cerul să îmi fie frate departe pe veci și totuși

albul curge mestecat prin țevi în timp ce cleștii rod migrene spinii-nțeapă cartea prin livezi ninge timpuriu de-o vreme anost viitor greoi și gol nu ne vorbești eu bat la poarta ta cu

Am rău de mine uneori, mă dezgustă existența. Toți cei ce cred că fac furori necesită orbiți absența. Mecanic gând ce Terra o înfășoară cu mreje și cârduri de nămol cum nu mai ești

Dragoste - liman al bântuirii, peste care curge neîndreptățita suferință mereu privată de clipa nemuririi, și dor mi-a fost să fiu o ființă.

Ereditar complex recorectat, parcurge universul, opresiuni și versuri- nimeni nu e drept doar părul tău și ochii de urzică. Din lut și sânge am apărut, odată cu apusul, strigam din

Mă reîntorc la sanatoriu, zâmbind morților întineriți cuprinși de sine iluzoriu cu creierii mult îmbătrâniți. Bănci cu sârme împrejurate dezvelite, stau sub ploi. Umezeala curge peste

Un nerv eclozează, posmodernist din cuibul lui- un feeling neatins de rază, adeptul sobrului prin mări de foc și scări de bloc turbează. Eclipsă fanatică de obrăjori în patul tău de