Vali Slavu

La ușa voastră bat: \"Cioc! Cioc!\",
Sunt sărăcuț, dar fac ce pot,
Iar voi mă confundați cu Boc…
Vai mie! Asta-i prea de tot!

Tincuța, am zâmbit citind începutul poeziei, amintindu-mi că am postat și eu, anul trecut, o poezioară cu o bunică. Și bunica mea tricota și, la fel ca a ta, avea o pisică. Am fost acuzată atunci de epigonism fără modele. :) Unii cred că e ușor să scrii pentru copii, dar nu e chiar așa. Tu reușești, de aceea te citesc și obișnuiesc să le citesc și elevilor mei din poeziile tale. Mi-a plăcut și această poezioară. Aduce ceva idedit: o bunică devenită ea însăși cadou pentru nepoței.
Dacă-mi permiți o sugestie, eu aș rescrie ultimul vers. Participiul acela \"împletiți\", s-ar putea confunda cu un imperativ. Aș fi optat pentru un adjectiv (de exemplu \"călduroși\").
Uite că m-ai stimulat să mai scriu și eu poezii pentru copii, că de o vreme m-am lenevit. Muncesc de câteva săptămâni la niște versuri despre un om de zăpadă; sper să nu m-apuce primăvara scriindu-le!... :)

Au început un curs intensiv, în primăvara anului 2008, cu domnul Pruteanu...

Corina, e haios catrenul tău. Primele două versuri curg frumos, dar ultimele două nu:

La situatie-i adaptat:
Mai mult ia, decăt oferă!

Versul al treilea are două silabe în plus. Se poate rescrie ușor, deoarece la \"cumpătat\" îi poți găsi multe alte rime (nu musai \"adaptat\").
La ultimul vers, poți scăpa de aritmie printr-o simplă inversiune:
\"Ia mai mult decât oferă\".
Poate sfaturile mele îți vor fi de folos...

Mie mi-au plăcut ambele epigrame, chiar dacă la prima ar fi loc de cârcoteli. A doua am fost sigură, de cum am citit-o, că e scrisă de tine. Am și precizat acest lucru.

În altă ordine de idei, îți doresc multe realizări, fericire și sănătate!
La mulți ani! :)

Bineînțeles că s-a întâmplat și invers. Legea compensației, nu?
:)

Ottilia, pe fază, ca de obicei…
Dane, depunctată ai spus? Desființată…
Anca, un cititor nou, un motiv de bucurie.
Nelu, nu dispera, așa e viața!...

Astăzi a venit Moșul la mine. Tocmai am primit diploma și un pachet cu cărți de la organizatorii festivalului. Am avut surpriza să descopăr în pachet și cartea unui autor care-mi era cunoscut de pe Agonia:

Am răsfoit-o și... parcă-i lipsește ceva. Mă refeream la autograf. :)

Mulțumiri pentru urări și scuze pentru întârzierea răspunsului!

Ica, cititnd epigramele tale, mi-am amintit ce a spus Mili, fetița mea, ieri:
\"Mami, știi că Moș Nicolae vine pe ușă, iar Moș Crăciun coboară pe horn? Dar la noi va veni și Moș Crăciun tot pe ușă, că, dacă va coborî pe horn, va cădea în soba de la centrală...\" :)

îți mulțumesc pentru anunțul referitor la acest concurs! Am aflat de el de la tine, am participat cu poezii pentru copii și am avut plăcuta surpriză să aflu că am fost premiată de Editura Cybela.
Felicitări participanților și premianților!

pe rafturi așezate de-a valma
mucegăiesc stelele noastre
iubito
vântul sapă la temelia lumii
dospesc crengile
și-s tot mai îmbălsămat de rouă

(„Ora 22:11” – din volumul „Noapte cu mesteceni albi”)

[...] stelele mă privesc drept în față
le sfidează efemeritatea fiecărui gust
le doare-n lumină neluminarea gândurilor și
își fac totuși cuib la margine de seară
serile sunt iubitele mele
și nu le înșel niciodată
înaite de primul vis.

(„Ora 21:32” – din volumul „Noapte cu mesteceni albi”)

Mulțumesc doamna Nache Mamier Angela pentru steaua acordată celui care a fost fascinat de strălucirea stelelor.
Petru Miloș, cu siguranță așa voi face. Foarte inspirat madrigalul (aș schimba versul al doilea). Ai dreptate când spui „Pe mulți i-a înălțat în Vale”. De fiecare dată când ne întâlneam, îmi arăta câte un material în lucru. Erau, de cele mai multe ori, texte ale unor tineri; era dornic să ajute, să le dea încredere. Descoperise o fată foarte talentată, parcă Ioana, de 6 ani, despre care a scris nu numai în ziarul local, dar a chemat un redactor și de la un cunoscut ziar național să scrie despre ea. Vorbea foarte frumos despre un alt talent – Alexandra Dobrescu (parcă), o fată de 14 ani, ale cărei picturi au ajuns să fie vândute în Japonia. Avea de gând să-i facă o surpriză luna viitoare, când împlinea 14 ani. O aprecia mult pe Alexandra Oprițescu, care la cei 16 ani nu numai că scrie poezii, dar și desenează foarte frumos, anul acesta reușind să obțină un premiu pentru caricatură, la Festivalul „Umor la… Gura Humorului”. Am cunoscut-o și eu la înmormântare, coincidența face să fim născute în aceeași zi. Acestea sunt doar câteva dintre talentele promovate de Mircea.
A fost un suflet mare…

Domnul Diaconescu, aveți dreptate, el este viu în amintirea celor care l-am cunoscut și apreciat.

«Să fii o stea în lumea nimănui»
«Mircea Andraș a plecat să vadă stelele de sus»
«Mircea și împărăția cailor albaștri»
«Mircea Andraș, ultimul boier al boemei Văii Jiului»

...sunt titluri ale articolelor apărute în numărul de astăzi al ziarului care, fără pagina lui Mircea, parcă e mai sărac. Au evocat amintirea dragului nostru prieten domnii Dumitru Velea, Marian Boboc, Ilie Pintea.

Stelian, înțeleg că ai fost și tu la înmormântare. Mi-ar fi plăcut să te cunosc, să vorbim despre Mircea. Am rămas la cimitir până și-au terminat groparii treaba, apoi am mers împreună cu domnii Romulus Vențel, Robert Hummel și alți prieteni, la cafenea. Apropo, domnul Vențel pregătește o pagină închinată lui Mircea și adună gânduri de la prieteni. Eu îi duc mâine ceva. Cred că ar fi potrivite și cele două catrene: „Lui Mircea Andraș, la plecare” (varianta postată pe site-ul ziarului e mai reușită) și „Autoepitaf” (Mi-a plăcut. Felicitări!) Dacă nu ai posibilitatea să iei legătura cu dumnealui, până mâine, scrie-mi pe mail și îi duc eu, din partea ta, ceva.

Miclăuș Silvestru, mulțumesc pentru revenire și pentru cuvintele frumoase!
Cu același respect.

Când pleci ia-ți amintirile cu tine
nerăspunsurile devorează-le până îți sfâșie
îndoiala bucăți din tine
nerostitele cuvinte fă-ți-le părtașe
lipsa ta de înălțare – zborul frânt
pasărea ce-nghite stalactite - sângele fierbând
în ierburi și patima
recompensă în delir de arome
liniștea ascunsă într-un clopot și
talazuri de umbre retrăgându-se spre izvor
și tu ca o pagină lipsă dintr-o carte
când pleci
ia-ți amintirile cu tine.

(„Ora 20:08” – din volumul „Noapte cu mesteceni albi”)

Mircea a plecat astăzi, luându-și cu el amintirile dar și proiectele nefinalizate. A fost însoțit de mulți prieteni îndurerați. Cât a durat înmormântarea, chiar și norii au lăcrimat…

Nelu, îți mulțumesc pentru epigrama postată. Deja am făcut unele demersuri, nu numai eu ci și alți prieteni care sunt interesați să nu se piardă nimic din ceea ce a scris Mircea. De acum totul depinde de bunăvoința unei verișoare, care are acces la manuscrisele sale. Să sperăm că vom reuși să cinstim cum se cuvine memoria lui Mircea Andraș.

Mircea spunea: \"Îmi plac la nebunie mestecenii, macii și dansurile frunzelor ce cad în fiecare toamnă ce mă desparte de mine.\"
Tot o coincidență e faptul că s-a născut și a murit în anotimpul pe care îl îndrăgea atât de mult.

Da, Nelu, era la o vârstă la care încă mai putea realiza multe.
Astăzi, am fost la capela din Petrila. Altădată mă grăbeam, nu aveam timp să stau mult cu el la povești. Acum mi-am făcut timp, dar a fost mult prea târziu. Și câte am mai fi avut să ne spunem…

Odihnească-se în pace!

Ottilia, dacă la prima vizită la spital l-am lăsat râzând, alaltăieri, când l-am vizitat, îi curgeau lacrimi din ochii larg deschiși. Asistenta spunea că nu mai e conștient, dar eu i-am vorbit, totuși. Am fost ultima persoană (exceptând personalul medical) care l-a văzut în viață…

Petru Miloș, să știi că Mircea s-a bucurat foarte mult când a primit cartea. La fel s-a bucurat și când i-am arătat epigrama care i-a fost dedicată. Da, Mircea a fost un OM adevărat. Nu l-am auzit niciodată vorbind pe cineva de rău, știa să vadă în fiecare om ce are mai bun.

Elia, chiar asta a fost ideea: să punctez anumite realizări ale activității sale literare. Sunt sigură că mai sunt multe aspecte care ar putea fi prezentate.

Nelu, ce paradoxuri are viața!... Eu, aici, la doi pași de Mircea, l-am cunoscut abia anul acesta. Tu l-ai cunoscut în urmă cu 22 de ani. Cam pe atunci a fost perioada lui de apogeu. Îmi povestea anumite întâmplări de pe la festivaluri. Zicea că primise odată un premiu important și s-a dus imediat vestea în Petroșani, ajungând și la urechile celor de la partid. Au dat imediat ordin să-i facă salopete minerești, pe măsura lui și l-au obligat să meargă la festivalul respectiv îmbrăcat minerește, ca să se vadă că reprezintă Valea. Se distra când povestea că a jucat rolul de miner, el care lucrase toată viața la poștă.
Era un om foarte citit, talentat, avea multe de spus, dar poate Valea asta a fost prea mică pentru el. Ar fi vrut să scrie de toate, să „guste” din fiecare câte puțin...

Miclăuș, el va renaște prin ceea ce a scris. Cât despre condoleanțele adresate familiei… familia lui au fost prietenii, ziariștii, scriitorii, cei care îl apreciau pentru ceea ce era. Cred că nu greșesc dacă spun că familia lui era… Valea Jiului pe care a iubit-o și care, fără Mircea, va fi mai săracă.

Dane, chiar tu spuneai, odată, într-o conversație pe mail, că e ciudat cum ne atașăm de persoane străine, care ajung să ne fie mai apropiate decât unele rude sau decât oameni pe care îi știm de-o viață. Eu nu-l știam pe Mircea decât de astă-vară, dar golul pe care îl lasă acum, cu greu va putea fi umplut. Pentru că Mircea era unul dintre oamenii cu care eram pe aceeași „lungime de undă”. În prezența lui puteam fi naturală, nu trebuia să-mi cenzurez gesturile, cuvintele. Aveam atâtea subiecte comune de discutat… Doar că, din păcate, eu eram, mai tot timpul, pe fugă. Când vedea că mă grăbesc acasă, să termin mâncarea sau să fac alte treburi gospodărești, venea cu replica: „Vezi, ți-am mai spus, de-asta n-am vrut eu să fiu feminină!”.

Ultima dată când m-am întâlnit cu Mircea, la cafenea, i-am povestit că, întâmplător, am ajuns în posesia unui manuscris al lui Ioan Liciu, un ziarist plecat mai demult dintre noi. S-a arătat foarte încântat de ideea de a realiza împreună un articol, „Restituiri”, în memoria fostului său coleg. Cine s-ar fi gândit că, peste doar câteva zile, și ceea ce a scris el se va putea încadra tot la „Restituiri”?...

Dumnezeu să-l odihnească!

Cunoscuta expresie este transpusă, poetic, devenind “gândesc, deși mi-e teamă”.
Folosirea pronumelor și a adverbelor nehotărâte aduc un aer de mister: “cineva aproximează vidul”, “cândva mă revedeai”, “cineva stă prăbușit”, „cineva păcălit”. Am anticipat întrebarea dinspre finalul poemului: „există ceea ce nu există?”, fiind familiarizată, oarecum, cu stilul tău. În plus, amintind, la început despre „nimicul bine regizat să existe”, mă așteptam la o asemenea întrebare. Uite că am ajuns iar la un subiect mai vechi… îți amintești, desigur... „Cartea despre nimic”.

Ai scris un articol prea amplu despre un festival care a durat atât de puțin. :) Mi-a plăcut stilul comic în care ai prezentat lista premianților, derularea evenimentelor precum și finalul.
Felicitări!