Vali Slavu

\"M-am abținut sa intervin, vă las să continuați, e păcat să mă bag și eu peste voi.\"

(Laurențiu Ghiță)

Văd că ne dai târcoale des,
Ispita te frământă,
Că nu vrei, dai de înțeles,
Dar ochii tăi stau țintă.
:)

Florinel dragă,
De când am descoperit acest site, am citit multe haikuuri, unele chiar deosebite. Nu prea comentez, pentru că nepricepută în domeniu, mă tem să nu fac vreo gafă. Haikuul acesta, al tău, l-am citit mi-a plăcut. Dar văd că poate ridica multe probleme: interferența planurilor, plasarea porții... amănunte ce mă depășesc. Nici nu vreau să le înțeleg, ca nu cumva să-mi vină idei. Că mie când îmi intră ceva în cap, se instalează bine acolo. Și nu aș avea timp să mai scriu și haiku.
Te pup,
Vali

Doamne, Nelu, ce ți-a mai trecut prin cap! De fapt, de la tine se poate aștepta omul la orice. Inspirată parodia și binevenită nota de la sfârșit.

Cred că e mai bine să postez separat epigramele. Deși, nu exclud ideea că vreodată voi mai veni cu vreun grupaj.
\"Intuiție feminină\" urma să facă parte dintr-un grupaj intitulat \"Tot o apă și-un pământ\"; aveam două epigrame cu \"apă\", două cu \"pământ\". Dar argumentul lui Laurențiu Ghiță mi s-a părut destul de temeinic. E greu de apreciat la grămadă. Și apoi, dacă o epigramă e mai slăbuță, nici grupajul nu mai poate fi cotat ca bun.
Am făcut modificarea. Mulțumesc!

Să știi că, de fiecare dată când postam câte ceva, mă întrebam: \"Oare, Cornel ce părere ar avea?\". Cu alte cuvinte, mi-aș fi dorit să te știu aproape, să mă urechezi dacă e cazul. E de bine, cică ți-a plăcut. :)
Mă bucur că te-ai întors.

Situație-alarmantă
Și urmarea e nefastă:
Lăcrămioare la nevastă,
Părăluțe la amantă.

Deși, cred că LÃCRÃMIOARELE curg din OCHIUL BOULUI, când se pune nevasta cu GURA LEULUI (a leoaicei, pardon) pe el. :)

Inițial am crezut că nu e o glumă, și, cum eram la computer, m-am grăbit să răspund. Abia apoi, curioasă să aflu cine este Ioan Jorz, am intrat pe pagina lui și m-am dumirit cum stau lucrurile. I-am citit o parte din epigrame și mi-a lăsat o impresie deosebită.
Acum, că tot știu că e vorba de un umorist, o să-i fac puțină morală. Mă întreb cum de i-au scăpat și alte subtilități. Chiar nu s-a gândit că “păpușica școlăriță”, care trece direct în clasa a II-a, fără să fie absolventă de clasa I, e de fapt o analfabetă, viitoare studentă la Spiru Haret?
Apoi, cu broaștele din “Numărătoare” treaba e oablă: întrunire a colaboraționiștilor, împrăștiați la apariția berzei-spion. :)
Mi-au trecut prin cap și alte posibile analogii, dar mă opresc aici, ca nu cumva să încep să cred și eu ce spun. :)) Nu înainte, însă, de a relata un dialog real, dintre un elev și învățătorul său.
Îmi povestea mama, că odată, la școală (asta se petrecea în vremuri de foamete, înainte de Al Doilea Război Mondial), dascălul i-a întrebat ce vor să se facă atunci când vor ajunge mari. Gama răspunsurilor nu era variată, ca acum. Ce ar fi putut spera să ajungă niște copii săraci de țărani, în vremea aceea? Ciobani, potcovari, lemnari.
Unul dintre copii a spus foarte hotărât :
-Eu vreau să mă fac uliu.
-De ce ? l-a întrebat dascălul mirat.
-Ca să mă satur de găini.

Domnule Jorz,
Char nu mă așteptam la o asemenea interpretare a mesajului acestei poezii. E adevărat, argumentele dumneavoastră par să stea în picioare, chiar m-am distrat, citindu-vă comentariul. Dar vreau să aflați și părerea mea.
Lucrez de mai bine de douăzeci de ani cu copiii. Poezia, așa cum am specificat, e o poezie dedicată lor. Sunt sigură că niciun copil, nu va simți în aceste versuri vreo aluzie politică. Șoricelul se numește Codiță din nevoie de rimă, adevărat ; dar nu văd nimic rău în asta. Mai am un șoricel într-o poezie anterioară, care se numește Voinicel. Acum, mă aștept să spuneți și despre acela că e voinicel, pentru că a ajuns la guvernare și a făcut mușchi.
Apreciez că sunteți o persoană înzestrată cu un evident simț al umorului și trag, totuși, nădejde, că intervenția dumneavoastră e o glumă.
Vă mai aștept !

Vă văd om serios; doar nu puneți botul la aiurelile astea. Lăsați cratima aceea acolo, fără spațiu, că e bine.
Cu această ocazie v-am citit câteva poezii. Mi-au plăcut, mai trec.

Bună, Marinel!
Sper să nu te superi dacă te dăscălesc puțin.
Condiționalul optativ se foarmează de la infinitivul verbului. Deci, corect este nu \"ai știi\", ci \"ai ști\". La fel și viitorul: \"vei ști\", nu \"vei știi\".
De-acum sper că știi. :)

Dragă Jolanda,

Vezi că ai niște greșeli:

„M-ai știi” (Mai știi)
„clepsidr-albastră” (clepsidra-albastră)
„să fi” (să fii)
„să urlii” (să urli)

Plus câteva diacritice lipsă.

În textul „Reluare”:
„I-a uite” (Ia uite)
defapt (de fapt)

Succes!

Cantoriu Alexandru, am fost pe pagina ta și am văzut că tu chiar așa scrii. Nu se lasă spațiu după cratimă. Deci e bine „m-ai”, „și-am”, etc (în nici un caz „m- ai”, „și- am”).
Alexandru Corneliu Enea, de fapt eu trecusem pe aici să-ți spun că te citesc cu plăcere (că tot nu mai trecusem cam de multișor).

\"Propun ca să (măcar un an)
Ne rupem de la gură,
Să-i cumpărăm lui Florian
O altă tastatură.\"

(Gârda Petru Ioan)

Toți să ne rupem de la gură
Să strângem bani... \"măcar un an\"?!
Dar nu-i luăm o tastatură?
Îi cumpărăm cumva Logan?

Vreau să cred că încă sunt un copil. Cum unul din visele copiilor este să zboare, m-am gândit că le-ar plăcea o poezie de acest fel. Până acum știu doar un copil căruia i-a plăcut, dar observ că place copiilor mari de pe Agonia. :)
Cât despre Tataia, nu e de remarcat doar priceperea dumnealui într-ale scrisului, dar și dorința de a împărtăși și altora ceea ce știe. E mereu atent și, când nu te aștepți, apare cu un comentariu la obiect.
Numai bine,
Vali

Așa cum arată acum, mi se pare reușită. Părerea mea.
Tot ca o părere personală, cred că nu deranjează acea repetiție, cu atât mai mult cu cât \"toată\" este adjectiv, iar \"tot\", adverb.

Și eu mă bucur că sunteți cu ochii pe mine și nu mă lăsați să greșesc. Așa e, sună mai bine versul propus de dumneavoastră. Am modificat. Vă mulțumesc!
Referitor la cea de-a doua observație, vă contrazic. Copiii din ziua de azi cunosc mai multe decât vă imaginați. Ideea mi-a venit chiar după ce Emilia, micuța mea, a remarcat că liliacul parcă ar fi un șoricel zburător.
Mulțumesc încă o dată!

Ritm trohaic în versurile 2, 3, 4. Primul e în iambic.
O variantă ar fi:
\"Tu, pe scenă, ca actor\"
Sigur, vei găsi o variantă mai bună decât cea găsită de mine.
Cu prietenie, Vali

Poezia ta m-a amuzat teribil. Nu numai viermele tău ghinionist a avut de suferit din cauza... gravitației.
În urmă cu doi ani, TVR-ul a sărbătorit 50 de ani și, de Revelion, a organizat în direct un concurs \"Vrei să fii Nr. 1\", dotat cu un premiu fabulos. Concurenții, 50 la număr, câte 5 din fiecare zonă a țării. Întrebări de cultură generală despre televiziune, emisiuni, vedete. Aveam fiecare un fel de telecomandă și dacă știam răspunsul, apăsam. Dădea răspunsul doar cel care apăsa primul. Când, la una din întrebări (trebuia recunoscut un \"măr\" dintr-o scenetă), am reușit să apăs prima, deși știam că răspunsul e \"mărul lui Newton\", m-a luat gura pe dinainte și am zis \"mărul Discordiei\". De atunci, în familia noastră se fac tot felul de glume la adresa mea, cu aluzie la Newton, gravitație și mere.
Așa că îl înțeleg perfect pe buclucașul vierme. :)
Drăguță poezia, Florian.

Dacă tu zici, încep să cred și eu că e așa. :)
Îți mulțumesc pentru aprecieri!

Înțeleg că îți place Vasile Cârlova. Impresionant cum a reușit să convingă prin doar câteva poezii.
Mă miră puțin comparația ta, deoarece umila mea poezioară pentru copii, cu șoricei aspiranți la rangul de lilieci, nu cred că duce cu gândul la răscolitoarele elegii ale lui Cârlova.
Mulțumesc de vizită!