Declarație de dragoste

Văzând această poezie
Când îmi evaluam confrații,
Mi-am zis cu mare bucurie:
Păi ăsteia-i mănânc ficații!

Ideea e că mi-e greu să citesc versul trei cu ritmul din versul doi. Poate că e și prea subtilă.
Lasă Vali că data viitoare vei fi prima (după mine :) ).

Îi zise el, amorezat:
„De tine-atârnă viața mea.
Dă-mi inima, nu mai fi rea,
Că-ți dau... jumate din ficat!”

Ca să nu mai cârcotească GPI, nu sună mai bine așa?

Subsemnata Vali Slavu, epigramistă în devenire, declar următoarele:

„Văzând această poezie
Când îmi evaluam confrații,
Mi-am zis cu mare bucurie:
Păi ăsteia-i mănânc ficații!”
(Gârda Petru Ioan)

Cam bănuiam ce-aveai de gând:
Voiai să îmi mănânci ficații.
Te rog, așază-te la rând,
Că asta vor mai toți confrații!

Zic “mai toți” pentru că sunt și vreo două-trei excepții, care mi-au dat note mai de doamne-ajută. Ceva voiam eu să spun în aceste patru versuri, dar se pare că nu m-am priceput să mă fac înțeleasă.
Nelu Gârda, chiar m-am distrat când mi-ai spus că nu te-ai prins că discuția are loc la masă. Nici eu nu m-am prins. :))
De fapt eu altfel gândisem epigrama: în primele trei versuri să pară o declarație de dragoste, acel vers «De tine-atârnă viața mea» să pregătească poanta (tipul avea nevoie de un transplant), iar în versul al patrulea, prin folosirea cuvântului «ficat» (îi oferea, în schimb, ceva inutil, din moment ce ea renunța la inimă) am dorit eu ceva, dar se vede treaba că n-am fost inspirată.
Prea complicat, știu. Și notele au fost pe măsură.

Ion Ruse, mulțumesc de varianta ajutătoare, dar mie ritmul mi se pare în regulă.
Nu îmi pare rău că am luat note mici, ci regret că nu m-am ridicat la înălțimea așteptărilor. Toți prietenii (epigramiști sau nu) cu care am discutat m-au bănuit de epigrame mai bune.

Poate data viitoare...

Da, transplantul apare prima data in minte, dar e mai multa intelepciune ascunsa in acele patru versuri decat apare la prima vedere :)

Ha! Ha!
Vali,păi, să-ți spun eu ce poantă am înțeles și de ce ți-am dat notă relativ mare:
Este vorba de un troc în care ea \"îi dă inima\", că altfel el, amorezatul moare, iar el îi dă, la schimb, jumătate din ficat, știindu-se apetitul femeilor pentru acest organ, adică, obiceiul lor de \"a le mânca ficații\" bărbaților. Poanta se bazează, deci, pe trecerea de la sensul propriu, la cel figurat al celor două cuvinte de bază (inimă și ficat), făcând trimitere la două expresii foarte întâlnite în viața conjugală: \"a da inima\" și \"a mânca ficații\". În această înțelegere, mie mi s-a părut chiar o poantă bună. Eu nu m-am gândit la transplant, la propriu, nici vorbă! Ca să vezi, unde dai și unde crapă!
Cornel
P.S. Daca \"se întind\" discuțiile, nu cred că o să pot participa acum!
Cornel

Chiar că e de \"Ha! Ha!\"...
Uite că am reușit o epigramă 3 în 1!
Să mai spună cineva că nu am avut o epigramă originală... Până acum are trei interpretări total diferite. Deocamdată. Că poate alți colegi au înțeles altceva. Nu e grozav așa? Scrii ceva și fiecare înțelege ce îi convine.

Chiar că e de \"Ha! Ha!\"...
Uite că am reușit o epigramă 3 în 1!
Să mai spună cineva că nu am avut o epigramă originală... Până acum are trei interpretări total diferite. Deocamdată. Că poate alți colegi au înțeles altceva. Nu e grozav așa? Scrii ceva și fiecare înțelege ce îi convine.

Vali Slavu
--------------------------------------------------------------------------------

Ca să nu mai fie loc de interpretări, cel mai bine ar suna așa:

Îi zise el, amorezat:
„De tine-atârnă viața mea.
Dă-mi inima, hai, nu fi rea,
Că-ți dau... vreo două la ficat!”

Ha!ha!ha!

Emil

Emile, la varianta aceasta de troc nu mă gândisem. Ai reușit să mă faci să zâmbesc.
Crezi că nu vor mai fi loc de interpretări? Cine știe ce variante mai apar?

:)

Epigrama cu ficatul
A fost pentru mine șoc,
Chiar organul de-ar fi altul
În iubire nu e troc.