Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleevents

Festivalul Internațional de Epigramă "Traian Demetrescu" Craiova

Ediția a II-a – 29-30 noiembrie 2013

6 min lectură·
Mediu









De olteni, spun toți în cor,
Au și haz, și suflet mare,
Dânșii cu umorul lor,
Þin o țară în picioare!
(Dr. Elis Râpeanu)


Până să devină Capitală Culturală Europeană, în 2021, Craiova fu pentru două zile capitala umorului. Făcu ce făcu Excelența Sa Petre Gigea-Gorun și o convinse pe doamna primar că un festival de epigramă e absolut necesar pentru întregirea paletei de activități culturale desfășurate în Bănie. Vestea că, după doi ani de la prima ediție, la Craiova se va desfășura iar un festival, fu primită cu mare bucurie de epigramiști. Așa că 82 de glumeți din România și din Republica Moldova se puseră pe scris epigrame. Temele fură faine: „De-ale oltenilor” și „Iarnă grea”, epigramele fură și ele pe măsură. Juriul, format din domnii George Corbu, președintele Uniunii Epigramiștilor din România, Ștefan Cazimir, prof.univ.dr., Cosmin Dragoste, directorul Casei de Cultură „Traian Demetrescu” Craiova, Tudor Nedelcea, profesor dr. președinte al Fundației „Scrisul Românesc”, Craiova și Petre Gigea-Gorun, ambasador , președintele Cenaclului Epigramiștilor Olteni din Craiova, avu grea sarcină, dar reuși să stabilească premianții. Printre aceștia, fusei și eu, așa că, în dimineața de 29 noiembrie, pornii degrabă spre Craiova.

photo IMG_0279_zpsf09a853d.jpg

Oameni ospitalieri, oltenii ne așteptară la gară. Când ajunsei, soții Drăgoianu erau deja pe peron. Împreună cu brașovenii, fusei dusă la Hotel Triconf, unde primii, pe lângă mapa festivalului, un teanc gros de cărți și reviste, să am ce citi în serile lungi de iarnă.

photo IMG_0284_zps8cfbdb26.jpg

Odată cazați, pregătirăm săbiile și pornirăm spre Primăria Municipiului Craiova. Hotelul fu foarte aproape de Primărie, așa că nu puturăm admira prea mult din frumoasa urbe. Ne mulțumirăm să privim, peste gard, impunătoarea clădire a Muzeului de Artă.

photo IMG_0304_zpsebfe8710.jpg

După tradiționala fotografie de grup, intrarăm în Sala Mare, împodobită de sărbătoare, unde ne așteptară craiovenii iubitori de umor. După deschiderea oficială a festivalului, citirăm câte patru epigrame.

photo IMG_0324_zps91c7d6ae.jpg

Unii, mai șugubeți, nu se putură abține și îi înțepară pe distinșii amfitrioni, legându-se ba de ochii frumoși ai doamnei primar Olguța Vasilescu, ba de numele directorului Casei de Cultură:

Să fie clar!
Olguța, orice-ar fi să spună
Rivalii, orișicare-ar fi,
A fost aleasă că e bună
Și nu pe ochi frumoși. Deși...
(Petru-Ioan Gârda)

Eveniment notoriu
Eu sunt de-a dreptul fascinată
Că, uite, nu e pacoste,
La craioveni, întâia dată,
Suntem primiți cu... Dragoste!
(Florina Dinescu)

photo 857479_626370954086871_269352977_o_zpsd22bb88e.jpg

Nici domnul inginer Ștefan Manea, directorul S.C. Hofigal, invitat de onoare, nu scăpă de tăișul săbiilor:

Magie
Trucul este magistral,
Timpul chiar l-am păcălit.
Mă tratez cu Hofigal
Și deja m-am (h)ofilit...
(Florina Dinescu)

Vârstnicul și Hofigalul
Nu sunt bărbatul ideal,
Nu sunt nici zmeu, la o adică,
Dar m-am tratat cu Hofigal
Și, uite, azi sunt... ginerică!
(Viorel Martin)

Glumirăm noi pe seama produselor Hofigal, dar mare ne fu bucuria când primirăm, la cină, câte o plasă plină de medicamente și produse cosmetice naturiste. De-acu’ să vezi ce epigrame vom scrie noi, cei care primirăm stimulente naturale, aducătoare de inspirație!
Dar domnul Ștefan Manea nu aduse la festival doar medicamente, ci o aduse și pe doamna bioenergoterapeut Lavinia Tatomir Pintea, doctor în medicină. Văduva regretatului actor Adrian Pintea ne demonstră ce poate face grație magnetismului cu care fu înzestrată de Dumnezeu, ridicând o carte care se lipi de palma dumneaei. Nu se știe cum, dar aceste calități paranormale ni se transmiseră și nouă, astfel că ni se lipiră de mâini plicuri cu bani și diplome.

photo IMG_0459_zps2e98f2df.jpg

Plicul cel mai gros se lipi de mâna maestrului George Petrone de la Iași, care obținu premiul I, denumit „Traian Demetrescu”. De altfel, personalitatea poetului Traian Demetrescu, mort la doar 30 de ani, fu elogiată de domnul profesor Marius Robu, care ne emoționă, recitând duioasele poezii „Călugărul din vechiul schit” și „Ursarul”. Alte plicuri și diplome se lipiră de mâinile umoriștilor Mihai Sălcuțan – Buzău (premiul al II-lea), Florina Dinescu – Ploiești (premiul al III-lea) și Vasile Larco –Iași, Elis Râpeanu – București și Vali Slavu – Aninoasa (mențiuni).
Rând pe rând, toți umoriștii s-au molipsit de magnetism, lipindu-se de premii de excelență, purtând numele unor personalități culturale care au avut legătură cu Oltenia. Fură premiați umoriștii Eugen Albu, Gheorghe Bâlici, Gheorghe Bălăceanu, Ionel Iacob-Bencei, Nicolae Bunduri, Dan Căpruciu, Gheorghe Constantinescu, Ioan Petre Gârda, Laurențiu Ghiță, Dorel Lazăr, Elena Leach, Viorel Martin, Ion Micuț, Ion Moraru, Dan Viorel Norea, Cătălina Orșivschi, Maria Sturdza-Clopotaru, Violeta Urdă, Nichi Ursei și Ica Ungureanu. Se acordară șase diplome și unor umoriști olteni: Janet Nică, Laurean Ionică, Marius Coge, Any Drăgoianu, Elena Buțu.
Petru-Ioan Gârda găsi chiar o explicație a acestor premii de excelență:

Pentru har și competență,
Diplome ne-a dat, vă spun,
Exclusiv de excelență,
Excelența Sa Gorun.

photo IMG_0442_zps9fab5b91.jpg

Olteni cu mintea ascuțită, organizatorii născociră ceva nemaivăzut și nemaiauzit pe la festivaluri: un dialog interactiv între epigramiști și studenții de la Facultatea de Litere a Universității Craiova. Atfel că festivalul craiovean fu unul sui-generis, iar noi ne minunarăm ce melodios sună epigramele noastre în limba lui Cervantes, Pirandello, Balzac, Goethe sau Shakespeare. Epigrama mea fu tradusă în germană de studentul Radu Grigoroiu.

photo IMG_0426_zps826bdfb1.jpg

Unii umoriști, obișnuiți să fie... traduși, nu putură să nu-și spună oful. Astfel, Nichi Ursei se adresă traducătorului său:

De gestul tău sunt fericit
Și am să-ți spun de ce și basta:
Eram deja obișnuit,
Că mă traduce și nevasta.

Dar Janet Nică văzu partea plină a paharului, așa că declară:

De unde e, de unde vine,
Ideea-mi pare excelentă:
Decât nevasta-i mult mai bine
Să mă traducă o studentă.

Desigur, cel mai râvnit fu Trofeul „Prazul oltenesc” și mare bătălie se dete pentru el!

photo IMG_0479_zpsc9ab83c1.jpg

Ei, dar oltenii ne făcură și figura. Pe holul Primăriei fură expuse portretele noastre, realizate de artistul Lucian Bulătan.

photo IMG_0483_zpsae2ec007.jpg

Nu degeaba epigrama este de genul feminin. Pentru prima dată în istoria festivalurilor de umor, la Craiova participară multe doamne. Câte? Veți afla imediat, din epigrama citită, la cină, de Dan Norea:

Sfat adresat celor zece doamne
Îți iei un soț deștept, c-o leafă bună
Și-un tinerel frumos să-l pui în ramă,
Îi lași să joace table împreună
Și pleci la un concurs de epigramă.

Eu plecai, mă întorsei acasă și mă grăbii să relatez cele întâmplate. Acum, fug să scriu niște epigrame pentru concursurile care urmează, că simt cum tropăie muzele în jurul meu. De la coenzima Q10 cred că mi se trage...

photo IMG_0295_zps72e9dd65.jpg


0919
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
1.030
Citire
6 min
Actualizat

Cum sa citezi

Vali Slavu. “Festivalul Internațional de Epigramă "Traian Demetrescu" Craiova.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2013/12/festivalul-international-de-epigrama-traian-demetrescu-craiova

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@garda-petru-ioanGI
...tuturor și duble felicitări ție, Vali, pentru efortul de a relata despre o întâmplare literară deosebit de interesantă. Lumea agonică a fost bine reprezentată din nou. Cinste ei!
0
@any-dragoianuAD
Any Drăgoianu
Cam asa fu la Craiova, cum zise Vali...si dorim sa se mai repete, ca sunt putine festivaluri in tara unde vedem atatia epigramisti pe metru patrat! Multumim, Vali pentru articol si nu ti/ar sta rau ca olteanca, deja invatasi cum se vorbeste!
0
@dan-noreaDN
Distincție acordată
Dan Norea
Vali, ai scris o cronică excelentă, în ton cu diplomele de excelență primite de la Excelența sa Gigea-Gorun de majoritatea epigramiștilor. Mai puțin cei mai puțin cotați, care au primit doar mențiuni.

Pentru ceilalți cititori, trebuie menționat că roșcata din centrul fotografiei de grup este Olguța Vasilescu. Cred că e prima dată când un primar apare în poza de grup a epigramiștilor. Sau mă înșel?

Fraților, voi ați citit prospectele cutiilor de la Hofigal? Eu am patru cutii identice de Alfalfa, aia cu lucernă. Mă bate gândul să le iau pe toate odată, poate așa ajung mai bun decât cei care nu au așa ceva pentru că au lipsit de la Craiova. Vine Mizilul acuma și îi întrec dintr-un foc pe Diviza, Ghiță, Toderașcu, Larco, Vajoga, Chitul, Abel...

0
@ica-ungureanuIU
Ica Ungureanu
Drept pentru care ți-aș da și eu o steluță, Vali dragă, dar nu am acest drept :)

În schimb, am dreptul să dau Cezarului ce-i al Cezarului, adică felicitări, hărnicuțo, pentru cronicuța reușită! :)

O singură cârcoteală am: și vreau să știe tot poporul agonist: prazul acela fu (adevăr grăiesc) trofeul meu, pe care o oltencuță dorea să mi-l ofere și care
mi-a fost subtilizat. Singura mea satisfacție fu că eu fuesi cea dintâi care mă pozai cu dânsul. :)

Încă o dată, felicitări pentru cronicuță și pentru premiul obținut!

Inspirație, spor la scris și "succesuri", hărnicuțo!
0
@laurentiu-ghitaLG
Laurentiu Ghita
Frumoasă cronică! Îmi plăcu foarte mult și îmi redeșteptă regretul de a nu fi putut fi și eu acolo! Pentru autoare:

Muza tropăie, dar trece,
Însă nu-i de la Q10,
Ci e, după cum te știu,
De la 10, dar.. IQ!
0
@laurentiu-ghitaLG
Laurentiu Ghita
Nu m-am putut abține! Iertată-mi fie răutatea!
0
@laurentiu-ghitaLG
Laurentiu Ghita
Rog pe Vali sau un alt editor sa șteargă comentariul meu de mai sus. Furat de poantă, am sărit calul.
0
@vali-slavuVS
Vali Slavu
Nelu Gârda, lumea agonică a fost bine reprezentată, într-adevăr, pentru că, în sfârșit, am ajuns și eu la un festival! :)
Any, în Valea Jiului se folosește perfectul simplu. De la vecinii de dincolo de Parâng ni se trage.
Dan, nu cred că e o noutate participarea unui primar la festivalurile de umor. Doamna Silvia Popescu mi-a spus că, pe vremuri, domnul Funar înmâna premiile la Cluj. Să nu uităm de domnul Moldovan, primarul-epigramist de la Mănăstirea Humor!
Ica, înțeleg că, în timp ce noi ne băteam pe praz, el era deja adjudecat...
Laurențiu, unde vezi tu vreun cal? Stai liniștit, nici vorbă de supărare, suntem umoriști!

Fie ca Moș Nicolae să vă umple cizmele! Cu ce vreți voi! :)
0
@garda-petru-ioanGI
...primarul a fost mai mereu în mijlocul nostru.
Vali, la care parte a trupului tău te referi când vorbești de buna reprezentare? :)
0