Poezie
11:01
2 min lectură·
Mediu
știam doar că voi muri
eram copil și mă vedeam purtând pe tâmple și frunte
toate semnele anunțate ale timpului
îmi imaginam un zâmbet în colțul gurii
drept răsplată pentru tot ce urma să mi se întâmple
de când am călcat cu picioarele și palmele lumina
și până în clipa înghețată de frică
unii știau
eu am aflat prea târziu de răsăritul roșietic
pe care îl uită aureolele în privirile noastre
când ne învârtim cu brațele întinse
în jurul centrului
chiar era un centru pe-atunci
din care toate își luau făptura
pământul parea de acolo o minge prost umflată
o gură jucăușă se pierduse cu firea în lucrurile serioase
și ne aruncase
într-un război în care nu timpul era dușmanul
m-am întors cu toată greutatea aripilor de metal
spre dreapta mai ușoară
marea era o pătură uriașă aruncată peste adâncimi
un petic de cer răstignit în pântecul gol al materiei
își cerea dreptul la existență
bând din paharul repetiției
va fi este a fost va fi este a fost va fi este a fost...
la10:21 m-am ridicat de la sol și am urmat instrucțiunile
la11:01 am privit poza iubitei arzând în flăcările
trupului meu
apoi mi s-a dat stingerea
mă trezisem într-o noapte
cu mâinile amorțite sub mine
mi-a trecut prin minte că ar putea fi vântul lovindu-mi ferestrele
canarul din colivie
se strecurase printre zăbrele și nu s-a mai întors
poate că voi trece și eu prin zăbrelele trupului meu
001770
0