Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Odă în metru postmodern

1 min lectură·
Mediu
cu o aripă flămândă de zboruri străine
bate în mine vântul răgușit
la un pahar de melancolie mi-am invitat toate toamnele
îmi beam din ea tăcerea
deodată cu pustiul din jur o beam
și cât nisip nu pierdeau ochii mei în licoarea acelor seri
la masa de alături viața își fuma pipa în liniște
picior peste picior
fără să-i pese de visele încă vii aruncate la tomberoane
așa se întâmplă când îți procuri destinul de la second - hand
și faci metanii idolilor
în templele cărora ți-ai pierdut virginitatea
cerul și-a mai ridicat o dată poalele în fața mea
lângă o gură deschisă de canal
chiar crede că mă ademenește cu
imaginea ciorapilor anesteziați pe trupul acela menopauzat
încep mă gândesc tot mai serios la un concediu fără plată
să hibernez pe frunzele căzute din trupul bunicului
să vreau să mă întind cât anotimpul din cărările cerbilor
dar să nu am loc de oasele astea crescute fără noimă în mine
sfântă splendoare venită de sus
oda asta veselă
numai pentru tine o-nchin
spre apus
002090
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
174
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Valeriu Sofronie. “Odă în metru postmodern.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-sofronie/poezie/1756049/oda-in-metru-postmodern

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.