Poezie

judecata

( prietenului meu, Părintele Cătălin)

2 min lectură·2 septembrie 2007

Mediu

-ai mințit ?

-am mințit

adevărul și calea ta nu le-am înțeles

și ce era să fac când, săturați de tăcerea ta, toți așteptam unii de la alții sfatul?

atunci m-am făcut mândru de știința cu care mă răsfățam în glumă

strigând pe toate drumurile că până și copiii au pe buze poruncile tale

-te-ai răzvrătit?

-m-am răzvrătit, recunosc

cezarul în fața căruia ai poruncit să se plece tot genunchiul

crudul dușman, căruia trebuia să îi întorc și cealaltă lacrimă

stăpânul cu nărav de fiară

iedul cu blană de lup

toți au căzut sub loviturile sabiei mele, prea grea pentru îngerii tăi firavi

ce să fac, Doamne,

dacă în fiecare noapte se trezeau în mine atâtea mâini întinse?

-de iubit, ai iubit? pe ei, pe mine…?

-dacă întristându-mă de tristețea lor

bucurându-mă de bucuria lor

mângâind cu buzele uscate chipul nemișcat al icoanei tale

dacă, lăsând atâta viață în urmă și îmbrățișând fără regrete pământul

dacă toate acestea și mai multe ca acestea, înseamnă iubire

dacă…

da, Doamne, mărturisesc ție, cred că mult am iubit

-cândva am lăsat în mâna voastră judecata

poate că nici eu nu vreau să știu cât bine am făcut în asta

e timpul să afli că eu te-am iertat de mult

mi-a fost greu să văd cum Adamul uitat în voi

rămânea de atâtea ori singur în malul unui mormânt

dar dacă eu te-am iertat, frate al meu om,

tu de ce nu îți primești ție iertarea?

001.424

Valeriu Sofronie. “judecata.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-sofronie/poezie/1742258/judecata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.