Poezie
fereastra de la baie
1 min lectură·
Mediu
vopsesc pereții cu pensula roz
apa se prelinge pe robinet
un ochi imens într-o gaură neagră
savant expectorat de un virus mutant
gândul căzut în inima liniștiților
a întâlnit Numele în fața
căruia toți își vor pleca într-o zi genunchiul
cu gesturi mecanice prefer să rămân în zi
cu naufragiații captivi în inecuațiile timpului
asumându-mi un soi de libertate absurdă
mă privesc în oglinda pereților
roși de igrasie
bărbierindu-mi orgoliile
pe muzică de jazz
și nu îmi zăresc chipul
fanii mei au ajuns cerșetorii
care și-au întins cutiile în templele faraonilor falimentari
la Pris pe Champs Elysee
viziunile mi-au fost premiate cu Palm d’Or
acum pot să scot capul pe geamul de la clasa întâi
să îmi salut iubita desculță pe iarba peronului
judecatori în rol
de baby sitter ai dreptății
își șamponează perucile ruginite înaintea verdictului final
băile de aburi
mi-au împrumutat angoasele
nu zăresc nici un necunoscut în visele mele
eu și “Străinul” îmi veghez mama în cartafalcul plumburiu
și muzica asta părăsită de muze continuă să sape în timpanele mele
ultima groapă în care îmi voi înmormânta decența
001.357
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valeriu Sofronie
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 181
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Valeriu Sofronie. “fereastra de la baie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-sofronie/poezie/1740585/fereastra-de-la-baieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
