Poezie
o cărare, o mare, un turn
1 min lectură·
Mediu
sunt o cărare
nu știu dacă ea urcă sau coboară
dacă se adună sau se desparte în mine
ar putea semăna mai degrabă
cu un melc dezbrăcat de adâncimile sale
în care aș putea călca
dacă în picioare aș avea sandale de aur
dar tălpile mele sunt de var
plămădite într-o zi de odihnă
de un meșter fără urmași
sunt o mare
nu am apucat să îmi cunosc nici țărmurile
și nici răsăriturile
când încerc să o desenez în palme
să-i pot citi destinul
marea își schimbă mereu în mine adâncimile
mă trezesc numărând plajele
unde valurile mi-au ucis de stânci
toate plecările
acum sunt un turn
pot vedea din mine toate crestele
toate înălțimile pierdute în sus
vulturii își adăpostesc în mine prăzile sângerii
pădurile își pierd răsuflarea
și se dezgolesc de culoare
când încearcă să îmi afle cămările
sunt un turn care crește
în curând voi atinge de obraz stelele
mă voi împodobi cu inelele planetelor
va întreb totuși -
la ce bun atâtea zidiri dacă mi se sfarmă bucuria
de meteorii planetelor fără sori
când mă agăț de corabiile cerului
și le schilodesc cu voința mea zborul ?
001439
0